Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Simona Halep, eșec cu Lucia Bronzetti, scor 1-6, 1-6, la Transylvania Open: „Am vrut să-mi iau la revedere pe terenul de tenis”

Simona Halep (33 de ani) a pierdut meciul cu Lucia Bronzetti (26 de ani), din primul tur al Transylvania Open, scor 1-6, 1-6.

Simona Halep - Lucia Bronzetti 1-6, 1-6, la Transylvania Open

Fostul lider mondial, ajuns pe locul 886 WTA, a început timid meciul, iar italianca de pe locul 66 WTA a făcut break chiar din primul game. După ce Bronzetti a avut 2-0, Simona părea că își revine și a luat primul game din acest meci. Însă au urmat alte două breakuri ale lui Bronzetti, care și-a adjudecat primul set cu 6-1, după 28 de minute de joc.

Al doilea set nu prea a avut nici el istoric, iar Halep l-a pierdut cu același scor, după alte 31 de minute de joc.

La final, dubla câștigătoare de gran dslam a spus că a jucat pentru ultima dată la Cluj, cu toate că nu a precizat clar că se retrage din tenis.

”Aici mereu m-am simțit ca acasă, m-am simțit cel mai bine. De aceea am vrut să vin astăzi la Cluj să joc în fața dumneavoastră și să îmi iau la revedere pe terenul de tenis. O să joc tenis în continuare, dar ca să fiu competitivă necesită mult mai mult și în momentul ăsta nu se mai poate", a spus Halep, la Pro Arena.

Înainte de a debuta la Transyvania Open, Simona Halep a spus că este exclus să mai joace pentru naționala României în Billie Jean King Cup, care este „capitol închis”. Ea nu a precizat însă dacă decizia vizează retragerea ei totală de la națională sau doar de la ediția 2025 a Billie Jean King Cup. După câteva secunde, Simona Halep a spus că ia în calcul și retragerea totală din tenis, din cauza accidentărilor.

Simona Halep a avut o pauză mare de activitate, de un an și jumătate, din cauza suspendării pentru dopaj. După eșecul de pe 29 august 2022, din primul tur al US Open, Halep fost suspendată până pe 5 martie 2024, când TAS i-a redus suspendarea de la 4 ani la 9 luni. Ea a revenit pe teren peste alte două săptămâni, pe 19 martie 2024. De atunci și până în prezent, Halep a jucat șapte partide, dintre care a câștigat una singură.

Meciurile jucate de Simona Halep după verdictul TAS, venit pe 5 martie 2024:

  • 19 martie 2024: Simona Halep - Paula Badosa 6-1, 4-6, 3-6 (în primul tur al Openului de la Miami)
  • 15 mai 2024: Simona Halep - McCartney Kessler 7-5, 2-3, abandon Halep (în primul tur al turneului WTA de la Paris)
  • 2 octombrie 2024: Simona Halep - Arina Rodionova 6-2, 4-6, 6-4 (în challengerul de la Hong Kong)
  • 3 octombrie 2024: Simona Halep - Anna Blinkova 2-6, 1-6 (în optimile challengerului de la Hong Kong)
  • 28 octombrie 2024: Simona Halep - Yue Yuan 3-6, 3-6 (în primul tur al turneului WTA de la Hong Kong)
  • 20 decembrie 2024: Simona Halep - Elena Rybakina 4-6, abandon Halep (în World Tennis League, din Emiratele Arabe Unite)
  • 4 februarie 2025: Simona Halep - Lucia Bronzetti 1-6, 1-6 (în turul 1 la Transylvania Open)

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE