Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat miercuri că încearcă să găsească un compromis între Moscova şi Kiev pentru securizarea centralei nucleare Zaporojie din sudul Ucrainei, deplângând însă o 'creştere a activităţii militare' în zonă, relatează AFP, citată de Agerpres.
Angajamente pentru funcționarea centralei
Grossi s-a exprimat cu ocazia vizitei făcute miercuri la centrală, ocupată de forţele ruse, vizită pentru care Rusia a invitat şi presă, inclusiv agenţia franceză.
'Încerc să pregătesc şi să propun măsuri realiste care vor fi aprobate de toate părţile', a spus Grossi, precizând că acest compromis s-ar referi de data aceasta la centrala propriu-zisă, şi nu doar la zona din jurul ei, vizată de negocierile lipsite de succes de până acum.
'Trebuie evitată o catastrofă', a adăugat el, regretând că 'activitatea militară este în creştere în toată această regiune', mai ales cu o 'creştere semnificativă a numărului de soldaţi'.
'Ideea este de a conveni asupra anumitor principii, anumitor angajamente, printre care acela de a nu ataca centrala', a mai spus Grossi, care a făcut apel din nou să nu fie depozitate arme şi echipamente militare grele la locul centralei, ocupat de forţele ruse din martie 2022.
Fortificații văzute în zona centralei
Şeful AIEA a sosit la centrală la bordul unui vehicul blindat al armatei ruse, cu o gardă de soldaţi în ţinută de luptă. În convoi se aflau de asemenea angajaţi ai AIEA, printre care trei inspectori veniţi să preia rotaţia de la colegii lor prezenţi la centrală.
Grossi a vizitat apoi centrala şi a constatat urmele lăsate de tirurile care au lovit în noiembrie imensul bloc de beton ce acoperă reactorul numărul doi.
În timpul vizitei, AFP a văzut cel puţin cinci vehicule militare uşoare, precum şi angajaţi în civil ai centralei care intrau şi ieşeau, după ce erau controlaţi de bărbaţii înarmaţi la una dintre intrări.
Jurnaliştii au văzut de asemenea mai multe fortificaţii în zona centralei, mai ales blocuri de beton care să oprească vehiculele la intrare, dar şi saci cu nisip amplasaţi la etajele reactorului șase.