Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a solicitat, duminică, oficialilor din Kosovo să calmeze tensiunile cu Serbia, la două zile de la izbucnirea confruntărilor violente între poliţia kosovară şi sârbii care se împotrivesc instalării în funcţie a unor primari albanezi în urma unor alegeri boicotate de minoritatea sârbă, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.
Șeful NATO a evidențiat că a purtat discuții despre situaţia din Kosovo şi cu şeful diplomaţiei europene Josep Borrell. Stoltenberg le-a cerut autorităţilor de la Belgrad şi Pristina să se angajeze într-un nou dialog mediat de UE.
"Pristina trebuie să dezescaladeze şi să nu întreprindă paşi unilaterali, destabilizatori", a scris secretarul general al NATO într-un mesaj pe Twitter.
Majoritari în nordul Kosovo, sârbii resping declaraţia de independenţă faţă de Serbia formulată de Kosovo în anul 2008. Din acest motiv, aceștia au refuzat să participe în aprilie la alegerile locale în urma cărora candidaţii albanezi au câştigat în patru municipalităţi. Din cauza boicotului sârb, prezenţa la urne a fost de doar 3,5%, notează sursa citată.
Sârbii din Kosovo spun că nu acceptă primarii albanezi
Drept urmare, etnicii sârbi spun că nu vor accepta primari care nu-i reprezintă. Trei din cei patru noi primari albanezi au intrat vineri în sediile primăriilor sub protecţia poliţiei kosovare, în timp ce protestatarii sârbi atacau cu pietre şi alte obiecte forţele de ordine care au recurs la gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a-i dispersa.
Situaţia rămânea tensionată şi duminică, în timp ce poliţişti kosovari puternic înarmaţi păzeau cu vehicule blindate sediile primăriilor.