Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Scutul european Sky Shield, inițiativa UE pentru protejarea cerului Ucrainei

O variantă actualizată a proiectului Sky Shield (ESSI) ar urma să asigure securitatea aeriană a Ucrainei. Iar din acest scut aerian ar urma să facă parte 120 de avioane menite să protejeze cerul ucrainean de atacurile rusești, dar fără a provoca un conflict cu Kremlinul. Cel puțin așa se dorește.

În același timp, marii lideri europeni iau în calcul și posibilitatea ca acest proiect să ducă la efectul contrar, adică o escaladare a ostilităților în cazul în care o aeronavă a unui stat NATO sau din Rusia este atacată.

Însă argumentul este că riscul pentru piloți este mic, pentru că avioanele rusești „nu îndrăznesc să zboare dincolo de linia frontului existentă”, iar distanța până la aeronavele rusești va fi de „peste 200 km”.

Scutul european Sky Shield, inițiativa UE pentru protejarea cerului Ucrainei

Inițiativa europeană integrată a venit în urma propunerii președintelui Ucrainei, este susținută de fostul ministru de externe lituanian Gabrielius Landsbergis și a fost prezentat de cancelarul german Olaf Scholz în vara anului 2022, cu scopul de „încetare a focului în ceruri”, după cum spunea Zelenski.

Acest scut include capabilități antibalistice și, începând cu 2025, participă 23 de țări europene, inclusiv România, conform publicației Militarnyi.

Sky Shield ar urma să prevină atacurile cu drone și rachete de croazieră și ar putea acționa ca parte a acelei umbrele aeriene despre care Zelenski a vorbit și în această săptămână.

Proiectul Sky Shield ar urma să acopere cele trei centrale nucleare din Ucraina, dar și capitala Kiev, sau orașe mari precum Odesa sau Lviv, însă nu și linia frontului sau estul țării, potrivit The Guardian.

Avioanele coaliției ar opera numai deasupra „teritoriului prieten”, în strânsă coordonare cu forțele armate ucrainene. Supravegherea și monitorizarea spațiului aerian ar putea fi efectuate în comun sau de către forțele aeriene ucrainene. Potrivit unui document publicat recent, programul de apărare ar putea „obține un efect militar, politic și socio-economic mai mare decât 10.000 de trupe terestre europene”.

Scutul ar putea garanta în general securitatea aeriană a Europei.

Din punct de vedere tehnic, experții spun că ar putea fi implicate avioane de luptă F-16 sau echivalentele lor, cum ar fi F-35, Mirage, Eurofighter Typhoon sau JAS 39 Gripen, care să opereze de la baze aeriene europene.

Pentru a menține eficacitatea operațională, inițiativa ar necesita, de asemenea, avioane de detectare radar cu rază lungă de acțiune, avioane de realimentare și avioane specializate în recunoaștere și război electronic. Aceste capacități sunt deja disponibile în țările UE și în Regatul Unit.

Proiectul SkyShield este susținut de personalități precum generalul Philip M. Breedlove, fost comandant suprem al forțelor aliate din Europa și general cu patru stele în retragere al Forțelor Aeriene ale SUA. Un susținător este și Sir Richard Shirreff, fost general al armatei britanice și adjunct al comandantului suprem al forțelor aliate ale NATO la începutul anilor 2010. Și fostul președinte al Poloniei, Aleksander Kwaśniewski, susține demersul.

Sky Shield include și un fel de scut european precum celebrul Iron Dome, care operează în Israel.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE