Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Șapte oameni au murit în Italia din cauza inundațiilor provocate de furtuna Ciaran

Şapte oameni au murit în Italia, în urma inundațiilor provocate de furtuna Ciaran în regiunea Toscana. După trei zile de ploi puternice, mai multe localități au fost inundate și peste 10.000 de persoane sunt în continuare izolate.

Guvernul italian a declarat stare de urgență, în timp ce meteorologii mențin în regiune un cod portocaliu de ploi. Cantitatea de apă căzută este cea mai mare din ultimii 100 de ani. Pompierii de la Protecţia Civilă nu reuşesc să ajungă la cei peste 10.000 de oameni izolați din cauza noroiului format pe străzi şi la intrarea în clădiri.

Ministerul de Externe din România a emis și el o avertizare de călătorie pentru cei care merg în Italia.

Dario Nardella, primarul orașului Florența: „În zona metropolitană, încă, avem zone critice, în special în zona municipală Campi Bisenzio, dar și la Alto Mugello, unde regiunea Emilia Romagna a fost deja inundată în această vară”.

Sunt prognozate în continuare ploi sau furtuni de intensitate puternică. Vântul va sufla cu putere, iar marea va fi agitată, mai ales de-a lungul coastelor Piana Campana și Napoli. În anumite zone din Regiunile Umbria și Abruzzo a fost instituit cod galben de ploi și vânt.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE