Forțele ruse au atacat cu drone regiunea Odesa din sudul Ucrainei, în noaptea de marți spre miercuri. În urma atacurilor, un incendiu a izbucnit la o facilitate de infrastructură, a anunțat șeful comandamentului militar al regiunii Odesa, potrivit agenției AFP, citată de Agerpres.
Oficialii ucraineni au precizat că militarii ruși au folosit pentru acest atac drone de tip Shahed-136/131, fără a fi înregistrate victime.
”Datorită muncii reuşite a forţelor noastre de apărare, majoritatea dronelor inamice au fost distruse, dar, din păcate, o clădire publică a fost lovită”, a anunțat miercuri administraţia militară a districtului Odesa.
În zonă a fost trimise efective pentru a stinge incendiile și limita pagubele.
”Zece din 12 drone kamikaze «Shahed-136/13» au fost distruse de către soldaţii brigăzii de rachete antiaeriene din Odesa", a precziat comandantul forţelor aeriene ale armatei ucrainene, Mikola Oleşciuk.
Ce capacitate au dronele Shahed, folosite de ruși în războiul din Ucraina
Fabricate în Iran, dronele Shahed-136 pot transporta o încărcătură explozivă de 35 până la 50 de kilograme. Ele sunt folosite frecvent de militarii ruși în războiul din Ucrainei.
În noaptea de marți spre miercuri, postul de televiziune local 'Suspilne' a relatat că o serie de explozii au avut loc în Odesa. Administrația militară regională a îndemnat locuitorii să nu filmeze şi nici să nu posteze nimic pe internet legat de atacul în curs de desfăşurare.
Odesa era o destinaţie de vacanţă privilegiată pentru mulţi ucraineni şi ruşi înainte de declanşarea invaziei ruse în Ucraina la 24 februarie 2022. De la începutul războiului, Odesa a fost bombardată de nenumărate ori de către forţele ruse.
În ianuarie, UNESCO a înscris centrul istoric al Odesei pe lista patrimoniului mondial aflat în pericol.