Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Moscova nu va permite desfășurarea unui contingent european în Ucraina în cadrul negocierilor de pace, relatează EFE.
„Aceasta ar însemna nu o participare hibridă, ci una oficială și nedisimulată a țărilor NATO în războiul împotriva Rusiei. Nu putem permite ca acest lucru să se întâmple”, a declarat ministrul rus de externe într-o conferință de presă comună cu omologul său din Zimbabwe, Amon Murwira.
Lavrov a spus că, indiferent de steagul pe care l-ar putea arbora trupele dislocate în Ucraina, ele „vor continua să fie trupe NATO”.
„Categoric nu vom sta cu brațele încrucișate”, a avertizat ministrul rus.
Potrivit lui Lavrov, „nu există loc pentru compromisuri” în ceea ce privește desfășurarea de trupe occidentale în Ucraina.
„Această discuție se duce într-un scop ostil”, mai susține el.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reiterat și el refuzul Moscovei ca forțe europene să fie desfășurate în țara vecină.
„Poate Rusia să accepte asta? Putem lăsa această întrebare în suspensie, fără a răspunde direct, pentru că răspunsul este absolut evident”, a afirmat Peskov în conferința sa de presă de joi.
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat miercuri, într-un discurs adresat națiunii, că Europa trebuie să se reînarmeze în fața „amenințării ruse” și a îndoielilor cu privire la angajamentul SUA față de securitatea continentului european.
De asemenea, el a reiterat planul de a desfășura trupe europene în Ucraina ca parte a propunerii de soluționare a conflictului cu Rusia.
Turcia este pregătită să desfășoare forțe în Ucraina „dacă este necesar” pentru a asigura pacea, a reacționat joi Ministerul Apărării de la Ankara, citat de AFP.
„Problema contribuției la o misiune (...) va fi evaluată cu toate părțile implicate, dacă se va considera că este necesar pentru instalarea stabilității și păcii în regiune”, precizează ministerul turc într-un comunicat.