Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Rusia își întărește pozițiile în Insula Șerpilor. La ce manevre recurge Moscova

Forţele ruse continuă să-şi întărească poziţiile în Insula Şerpilor, pe care încearcă să o transforme într-un adevărat cap de pod. Cel puțin așa susține şeful administraţiei militare din regiunea Odesa, Serhii Bratciuk, pe contul său de Telegram. Potrivit lui, trei vedete ale Flotei ruse din Marea Neagră au fost trimise în zonă, relevă agenţia de presă ucraineană Ukrinform, citată de Agerpres.

Șeful administraţiei militare din regiunea Odesa a afirmat că, în contextul în care o navă de război rusească echipată cu rachete de croazieră „Kalibr” se află în prezent în Marea Neagră, se menține pericolul unor atacuri cu rachete asupra orașului Odesa și a regiunilor limitrofe. Oficialul ucrainean a susținut că, în aceste condiții, Ucraina se înarmează cu rachete care vor ajuta la alungarea forțelor militare ruse din partea de nord-vest a Mării Negre. Totodată, acestea pot fi folosite pentru eliberarea regiunilor din sud-est și a peninsulei Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

Recent, Ucraina a primit rachete antinavă tip Harpoon din Danemarca şi obuziere cu autopropulsie din Statele Unite, potrivit informațiilor transmise sâmbătă de ministrul apărării ucrainean, Oleksii Reznikov, citat de Agerpres.

Tot mai multe echipamente militare în zonă

În ceea ce privește Insula Șerpilor, Serhii Bratciuk a mai precizat că printre forțele militare trimise de Rusia în zonă sunt incluse și două divizioane de sisteme de rachete sol-aer S-300, cu rază lungă de acţiune.

„Este vorba de încercări de consolidare a controlului rusesc asupra părţii de nord-vest a Mării Negre. Aceasta dezminte încă o dată declaraţiile Federaţiei Ruse despre aşa-numitele «coridoare umanitare pentru cereale» pentru deblocarea portului Odesa”, afirmă Serhii Bratciuk.

Agenţia de presă ucraineană Ukrinform nota zilele trecute că forțele militare ruse au instalat pe Insula Șerpilor mai multe echipamente tehnică militară, iar lângă insulă se află deja două nave ruse. Acestea pot fi văzute în imaginile din satelit de pe Planet.com şi Maxar Technologies, pe care bloggerul OSINT, Tim Earhart, le-a postat pe Twitter.

„O barjă rusească mare cu o macara şi o ambarcaţiune de debarcare au fost văzute lângă Insula Şerpilor în Ucraina. Se văd mijloace tehnice suplimentare, acum sunt 14. Această barjă a făcut mai multe curse spre insulă în ultimele săptămâni”, se menţionează într-o notă de sub imaginile postate de Tim Earhart, potrivit Ukrinfor.

Bătălii dure în sud

În același timp, armata ucraineană a anunțat marți că a lansat câteva acţiuni de contraatac în sudul ţării, în zonele controlate de trupele ruse, reuşind să preia controlul asupra mai multor aşezări.

„În sudul Ucrainei, situaţia rămâne dinamică şi tensionată. Ocupanţii şi-au intensificat bombardamentele, inclusiv asupra unor cartiere civile, dar, ca urmare a contraofensivei ucrainene din zonă, panica se extinde printre invadatori”, afirmă Comandamentul operativ Sud al forţelor ucrainene.

Forţele ruse au atacat luni în două rânduri poziţii ucrainene cu două elicoptere Mi-24 în regiunea Nikolaiv (Mikolaiv). Mai multe aşezări din zonă au fost lovite în trei rânduri de tiruri de artilerie şi rachete cu rază lungă de acţiune (MLRS), potrivit surselor ucrainene.

„În urma unei ofensive reuşite a armatei ucrainene (...), inamicul a fost alungat din satul Nikolaivka din nordul regiunii Herson. Această situaţie a provocat panică în rândul unităţilor ruse din regiune”, mai susţine Comandamentul operativ Sud.

Totodată, atacurile cu rachete şi artilerie ucrainene au neutralizat 78 de invadatori şi au distrus, de asemenea, opt tancuri de luptă, două obuziere, un tun autopropulsat, două sisteme de rachete Grad MLR, cinci vehicule blindate de luptă şi două camioane militare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE