Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Românii nu duc lipsă de patriotism pentru că se duc la paradele militare, susține ministrul Apărării, Angel Tîlvăr

Românii nu duc lipsă de patriotism, spune Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, într-un interviu exclusiv la Euronews România, și evaluează fenomenul prin participarea la paradele militare.

Ministrul Angel Tîlvăr a mai spus că inclusiv în școli este prezent patriotismul. Declarația a fost făcută în contextul discuțiilor despre stagiul militar voluntar, inițiativă pentru care există în prezent discuții la nivel guvernamental.

Ministrul Apărării: „Peste 100.000 de oameni au fost la parada de la Arcul de Triumf. Acolo am văzut un sentiment de iubire”

Angel Tîlvăr a vorbit într-un interviu acordat jurnalistului Euronews România, Vitalie Cojocari, despre proiectul de lege care ar putea crește numărul voluntarilor din armată, mai ales că e luată în calcul o primă cât „două-trei salarii medii”.

Ministrul Apărării crede, totodată, în patriotismul românilor dacă ar fi să luăm în calcul evenimentele la care participă, de obicei, cetățenii.

Angel Tîlvăr, Ministrul Apărării: „Anul trecut am avut două evenimente. Am avut Ziua Marinei, unde a existat cea mai mare participare a publicului de când se organizează Ziua Marinei, și am avut 1 Decembrie, unde - dacă informațiile mele sunt corecte și le am din presă - peste 100.000 de oameni au fost în jurul Arcului de Triumf. Eu, după ce s-a terminat această paradă, am mers printre oameni, am vorbit, nu cu unul, nu cu doi, cu zeci de oameni. Am văzut un sentiment de iubire de țară și de patriotism”.

Ar apăra ei patria într-o situație de conflict?

Angel Tîlvăr, Ministrul Apărării: „Eu am motive să cred că da. Românii au o iubire de țară care este dincolo de... Care nu poate fi pusă sub semnul îndoielii. Faptul că există voci care din motive ironice sau cine știe ce motive spun acest lucru, nu cred că exclude sentimentul de patriotism”.

În școli, copiii nu sunt educați în spirit patriotic ca altădată...

Angel Tîlvăr, Ministrul Apărării: „Nu sunt de acord, pentru că și profesorii sunt diverși așa cum sunt diverși toți oamenii din societatea românească”.

Ce a răspuns ministrul Tîlvăr când a fost întrebat dacă e nevoie sau nu de serviciu militar obligatoriu în România

Armata României se confruntă cu tot mai multe plecări din sistem. Șapte mii de militari au ieșit anul trecut din Armată, susține Ministrul Apărării, fie au demisionat, fie au ieșit la pensie.

Ministrul Angel Tîlvăr a vorbit la Euronews România și despre modificarea legii care prevede îndeplinirea serviciului militar, în contextul în care șeful armatei a spus că e nevoie ca femeile și bărbații de până în 35 de ani să învețe să tragă cu arma, în cazul în cazul în care războiul din Ucraina se extinde.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr: „E o perioadă în care lucrurile care țin de armată și de situația de securitate din proximitate generează astfel de preocupări din partea oamenilor. Vreau să vă spun că serviciul militar obligatoriu este exclus, cel puțin în perioada mandatului meu, exclud această posibilitate, deci, de la început să lămurim acest lucru, pentru că a apărut și această preocupare și această temere”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE