Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

România, condamnată la CEDO în legătură cu restituirea bunurilor naţionalizate de fostul regim comunist

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi România în legătură cu restituirea bunurilor naţionalizate de fostul regim comunist, considerată insuficient de eficace, scrie AFP, citată de Agerpres.

Deşi România, deja atenţionată în trecut în legătură cu această spinoasă problemă, a adoptat în 2013 o lege nouă pentru a le permite persoanelor ale căror bunuri au fost naţionalizate să obţină o restituire sau o despăgubire, „mecanismul de restituire rămâne insuficient de operaţional şi omogen”, a apreciat tribunalul Consiliului Europei, cu sediul la Strasbourg.

CEDO, sesizată încă din 2017

CEDO a fost sesizată în 2017 de 53 de cetăţeni români care au obţinut, fiecare, o hotărâre definitivă în favoarea lor, privind emiterea unui titlu de proprietate sau acordarea unei indemnizaţii pentru terenuri confiscate în timpul regimului comunist din perioada 1945-1989.

„În pofida acestor decizii, niciunul dintre reclamanţi nu a primit un titlu de proprietate sau nu a fost repus în posesia bunurilor sale. Unii dintre ei au afirmat că au fost despăgubiţi insuficient”, a indicat curtea într-un comunicat de presă.

Această „neexecutare prelungită a deciziilor adoptate de instanţe judecătoreşti” şi „lipsa unui recurs efectiv în această privinţă” au dus la „impunerea reclamanţilor a unei poveri individuale excesive”, a conchis CEDO.

„Curtea consideră crucial ca România să continue să depună eforturi de a-şi conforma legislaţia şi practica concluziilor la care ajuns Curtea în prezenta hotărâre şi jurisprudenţei sale pertinente”, insistă CEDO.

România a fost condamnată să le plătească reclamanţilor sume de până la 10.000 de euro pentru daune morale.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE