Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Rezultatele alegerilor prezidențiale din turul 1 au dus la scăderi pe Bursa de Valori București

Rezultatele alegerilor prezidențiale din turul 1 au avut efect și la Bursa de Valori București. Principalii indici bursieri au deschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. În primele cinci minute de la deschiderea bursei, aproape toți indicii au scăaut cu peste 1,3%.

Rezultatele alegerilor prezidențiale din turul 1 au dus la scăderi pe Bursa de Valori București

După o oră de la deschidere, deprecierea era deja de peste un punct procentual, evoluție care a continuat și în orele următoare.

De exemplu, Bucharest Exchange Trading Index a scăzut cu 1,82%.

Potrivit specialiștilor, piața de capital reacționează întotdeauna după marile evenimente de pe scena politică. La ora 16:30, valoarea tranzacțiilor realizate pe bursă era de aproximativ 55 de milioane de lei, un volum normal pentru BVB.

Christian Năsulea, profesor de economie mondială: „Economiei îi place stabilitatea, investitorilor le place să știe că lucrurile vor continua măcar în același mod. dacă nu există semnale pozitive care să-i facă să considere că vor avea de câștigat pe termen scurt sau chiar pe termen mediu și lung.

În momentul în care avem un rezultat atât de mare pentru un candidat care nu împărtășește aceleași viziuni pro-europene pe care le-au avut liderii acestei țări în ultimele decenii, lucrul acesta evident că creează îngrijorare.

Bursele tind să reacționeze preventiv, reacționează la niște factori care s-ar putea manifesta în viitor, ceea ce, în mod inevitabil, în situația de față, înseamna o scădere a încrederii investitorilor și a mediului de afaceri în posibilitatea de a continua să-și desfășoare activitatățile neperturbați în țara noastră."

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE