Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Regele Charles al III-lea, primul monarh care participă călare la parada aniversară ”Trooping the Colour”

Regele Charles al III-lea a participat călare la parada ”Trooping the Colour”, o manifestare specială, organizată sâmbătă, pentru a marca ziua de naştere a suveranului britanic. Evenimentul inedit are loc la 30 de ani după ce mama sa, regina Elisabeta a II-a, a călărit pentru ultima oară în cadrul acestui eveniment, relatează agenția DPA, citată de Agerpres.

Evenimentul se desfășoară, prin respectarea tradiției, în perimetrul Horse Guards Parade, la Whitehall, St James's Park, în centrul Londrei. Regele Charles al III-lea a defilat în calitate de colonel comandant al celor şapte regimente din cadrul Diviziei Regale de Gardă, sub privirile a mii de oameni, printre care şi membri ai Familiei Regale britanice.

VEZI GALERIA
5 imagini

Aceasta este prima dată când un Rege britanic călăreşte în cadrul paradei ”Trooping the Colour”, după ceremonia organizată în anul 1986 când Regina Elisabeta a II-a a participat călare pe armăsarul ei preferat, Burmese.

Burmese a fost calul preferat pentru ocazii ceremoniale al Elisabetei a II-a timp de 18 ani. A fost primit cadou de suverană din partea Royal Canadian Mounted Police. Ultima apariţie publică a reginei călare pe Burmese a fost în anul 1986 cu ocazia acestei parade dedicate zilei de naştere a suveranului. Ulterior, Regina a hotărât să ia parte la paradă din caleaşcă, fără a mai antrena un alt cal în acest scop.

Trooping the Colour, evenimentul prin care este sărbătorită ziua suveranului britanic

Regele a călărit de la Palatul Buckingham către Horse Guards, alături de alţi doi colonei regali: prinţul William comandantul regimentului Welsh Guards şi prinţesa Anne, aflată la conducerea regimentului de gardă The Blues and Royals. Prinţesa Anne deţine şi titlul de "gold stick in waiting" în cadrul regimentului de gardă, o poziţie formală de bodyguard al regelui.

De asemenea, Prinţul Edward a participat călare la paradă, în calitatea sa de colonel al Primului Batalion londonez de Gardă, format anul trecut.

Membrii călare ai Familiei Regale au fost însoţiţi şi de Regina consort Camilla şi de soţia Prinţului William, Kate, dintr-o caleaşcă, alături de copiii cuplului princiar.

Evenimentul a fost marcat cu 41 de salve de tun trase în Green Park de către regimentul Troop Royal Horse Artillery, precum şi de 62 de salve de artilerie trase din Turnul Londrei de către Honourable Artillery Company.

După ceremonie, familia regală se va întoarce la Palatul Buckingham şi va asista din balcon la un survol aviatic executat de aproximativ 70 de aeronave militare aparţinând Royal Navy, British Army şi respectiv Royal Air Force.

Parada Trooping the Colour marchează în fiecare an ziua suveranului britanic, chiar dacă nu este organizată chiar de ziua de naştere a acestuia. Ziua de naştere a regelui Charles al III-lea este la 14 noiembrie şi este sărbătorită de obicei în cadru privat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE