Principalele opt sindicate din Franţa au convenit asupra unei noi zile de greve şi de manifestaţii împotriva reformei pensiilor: joi, 16 februarie, iar sindicatele intenţionează să menţină presiunea asupra guvernului preşedintelui Emmanuel Macron, după manifestaţia anunţată pentru această sâmbătă, informează AFP, citată de Agerpres.
A treia zi de mobilizare, marţi, a reunit circa 757.000 de persoane, potrivit Ministerului de Interne, „aproape două milioane”, potrivit organizatorilor, cifre în scădere comparativ cu cele două zile de mobilizare precedente, pe 19 şi 31 ianuarie.
Sâmbătă sunt programate noi proteste
O a patra zi de proteste este prevăzută pentru sâmbăta următoare, în toată Franţa. Manifestaţia de la Paris va începe sâmbătă, la orele locale 13:00 (12:00 GMT), din Piaţa Republicii în direcţia Pieţei Naţiunilor.
Sindicatele speră la o mobilizare mai puternică sâmbătă, prezentată drept o mobilizare a celor ce nu au putut veni să manifesteze în timpul zilelor de acţiune precedente, organizate în timpul săptămânii.
Primele două zile de manifestaţii, 19 şi 31 ianuarie, au reunit de fiecare dată peste un milion de protestatari, potrivit poliţiei, peste două milioane, potrivit organizatorilor, împotriva acestui proiect impopular conform sondajelor şi a cărui măsură-cheie o constituie majorarea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, într-o ţară cu circa 67 de milioane de locuitori.
Greviştii din grupul TotalEnergies şi-au reluat miercuri dimineaţa, în majoritatea rafinăriilor grupului, protestele împotriva proiectului de reformă a sistemului de pensii al guvernului francez.