Simona Halep a fost din nou acuzată de o încălcare a programului antidoping. De data aceasta au fost găsite nereguli în pașaportul biologic al sportivei.
Antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, spune că Simona este hărțuită și consideră că "situația depășește cu mult limitele acceptabilului", într-o primă reacție în social media.
Simona’s statement on the harassement she is victim of.
— Patrick Mouratoglou (@pmouratoglou) May 19, 2023
This situation is going way past the limits of the acceptable pic.twitter.com/bB2fExSovu
De la aflarea anunțului, în social media curg mesaje de încurajare pentru sportivă. Și jucătoarea de tenis, Alizé Cornet, care a trecut printr-o situație asemănătoare în 2018, i-a scris Simonei pe Instagram: "O să treci peste asta".
Cornet a fost investigată de Federația Internațională de Tenis (ITF), după ce a ratat efectuarea a trei controale antidoping.
În declarația dată în fața tribunalului, Cornet a spus că se afla în apartamentul ei când ofițerul de control doping al ITF a sosit pentru a efectua testul, dar că soneria interfonului nu funcționa, și de aceea a ratat a treia testare, potrivit Reuters.
Jucătoarea nu a fost găsită vinovată de acuzațiile aduse. Cornet risca o suspendare de doi ani.
"Mă simt neajutorată în fața acestei hărțuiri"
Simona a scris pe social media că este nevinovată și că, de când a fost suspendată de ITIA (Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului), în octombrie 2022, pentru că a fost testată pozitiv pentru Roxadustat, trăiește "cel mai negru coșmar" din viața sa.
"Mă simt neajutorată în fața acestei hărțuiri și a dorinței lor de a demonstra vinovăția mea pentru ceva ce nu am făcut. Încă o dată o spun, toată viața mea am fost împotriva oricărei forme de a trișa. Nu se aliniază cu valorile mele", a scris jucătoarea.
Ea a mai scris că are încredere în justiție și așteaptă să fie audiată pentru a-și dovedi nevinovăția.