Carburanții scumpi îi fac pe taximetriștii din Columbia să protesteze. Coloanele de mașini s-au întins pe străzi întregi. Șoferii de taxi cer guvernului să găsească o cale de ieftinire a carburantului, dar și reglementarea transportului de persoane alternativ.
Sursa foto: AP
Benzina și motorina au devenit atât de scumpe în Columbia încât activitatea de taximetrie nu mai este rentabilă, susțin cei care protestează. Ricardo Cortes este șofer de taxi în Bogota de douăzeci de ani și spune că prețuri atât de mari nu a văzut niciodată. În Columbia, după recentele scumpiri, litrul de benzină costă 90 de cenți, adică puțin peste patru lei.
Ricardo Cortes, taximetrist: "Luptăm sau cerem ca președintele (n. red. Gustavo Petro) să-și îndeplinească promisiunile. A promis un preț preferențial de combustibil pentru șoferii de taxi, a promis mașini noi șoferilor. Atât de multe promisiuni pe care omul acesta le-a făcut încât nici nu mi le amintesc pe toate acum. Toate neîmplinite."
În campania electorală, actualul președinte promitea prețuri speciale la combustibil pentru șoferii de taxi, dar și ajutoare financiatre pentru aceia care vor mașini noi.
Costul mare al carburantului nu este singura problemă a șoferilor de taxi. Ei spun că metodele alternative de transport, cele prin care comanzi o mașină printr-o aplicație, sunt concurență neloială și îi duc spre faliment.
Taximetriștii nu sunt singurii care protestează. Acum o lună, motocicliștii din Columbia au organizat un marș în care își arătau opoziția față de recente creșteri guvernamentale ale prețului combustibilului.