Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Proteste violente în Georgia. Parlamentul a aprobat o lege care limitează libertatea societății civile

Proteste extrem de violente în Georgia, unde Parlamentul a adoptat o lege controversată privind așa-numiții “agenți străini”. Sute de oameni au ieșit în stradă. Unii protestatari au aruncat cu pietre și fumigene, iar forțele de ordine au ripostat cu gaze lacrimogene și jeturi cu apă rece. Zeci de protestatari au fost reținuți și mai mulți au fost răniți, anunță agenția de presă rusă Tass.

Oamenii și-au strigat nemulțumirea în Tbilisi până noaptea târziu. La un moment dat, unii dintre ei au încercat să intre în sediul Parlamentului georgian.

Protestele au izbucnit după ce Parlamentul georgian a aprobat o lege care seamănă cu una adoptată în 2012 în Rusia. Legea limitează mult libertatea presei și a ONG-urilor. Orice instituție care primește peste 20% din fonduri din afara țării urmează să fie înregistrată ca ”agent de influență străină”.

Parcursul european al țării

”Vedem că în Georgia avem un regim creat în totalitate de Rusia, un regim putinist. Aceștia folosesc forța ilegală împotriva oamenilor pașnici. Oamenii care s-au adunat în fața Parlamentului georgian, care sunt împotriva legii rusești. Așadar, fac apel la întregul Occident să fie alături de poporul georgian. Ajutați-ne!” a declarat un bărbat.

Președinta georgiană Salome Zurabișvili a anunțat că va folosi dreptul de veto față de această lege. Asta deși inițiativa a fost deja votată în Parlament de 76 de deputați din partidul de guvernământ Visul Georgian, care a susținut-o pe aceasta în alegerile prezidențiale. De altfel, legea cu privire la așa-numiții “agenți străini” a provocat și dispute aprinse și în legislativul georgian.

Anul trecut, Georgia a depus cerere de aderare la Uniunea Europeană, alături de Ucraina și Republica Moldova. Cerera guvernului de la Tbilisi a fost respinsă și Georgia nu a primit statutul de țară candidat la aderare. Unul dintre motivele invocate a fost că Georgia trebuie să-şi îmbunătăţească bilanţul democratic. Opoziția de la Tbilisi susține că legea cu privire la așa-numiții “agenți străini” ar putea afecta parcursul european al țării.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE