România are un membru în Biroul Adunării Parlamentare a Francofoniei. Senatorul Sorin Cîmpeanu a fost ales în această funcție, în cadrul celei de-a 49 sesiuni a adunării, care a avut loc la Montreal, Canada, în perioada 5-9 iulie.
Potrivit unui comunicat transmis de Senat, ”este pentru prima dată în istoria de 123 ani a APF când o ţară din Europa Centrală şi de Est obţine un mandat în cadrul Biroului APF.”
În urma alegerilor din 9 iulie, preşedinţia APF va fi deţinută de Hilarion Etong, prim-vicepreşedintele Adunării Naţionale a Camerunului, care îl înlocuieşte pe canadianul Francis Drouin.
În paralel cu sesiunea plenară anuală a APF, s-au desfășurat lucrările celei de-a X-a ediții a Parlamentului Francofon al Tinerilor, care sărbătorește în anul 2024, două decenii de existență.
La reuniune au participat 81 de tineri din partea a 41 de parlamente membre APF din Africa, America, Asia și Europa.
România a fost reprezentată la reuniunea PFT de doi studenți, Uța Beatrice-Iuliana și Mihăilă Mihai-Valentin. Studenta Beatrice Iuliana Uța (UNSTPB) a fost aleasă Vicepreședinte al Comisiei de Afaceri Parlamentare PFT.