Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ucraina a exportat peste 370 de mii de tone de produse agricole, după deblocarea porturilor

Peste 370 de mii de tone de produse agricole, în special porumb, au fost exportate din Ucraina de la deblocarea celor trei porturi de la Marea Neagră. Din porturile autorizate au plecat 12 nave, a anunțat Organizația Națiunilor Unite care a intermediat semnarea acordurilor de reluare a exporturilor.

Primele loturi de grâu, livrate săptămâna viitoare

Săptămâna viitoare este așteptată livrarea primelor loturi de grâu din recolta acestui an, iar o primă navă a pornit deja spre Ucraina.

„Pot spune că primim, literalmente, zeci și zeci de apeluri telefonice în fiecare zi, e-mailuri în care suntem întrebați: «Când ne putem pregăti de plecare?» Și le punem în aplicare. Cred, așa cum am spus, că și diseminarea procedurilor către industrie va duce la o creștere a cererilor. Dar sunt abia primele zile”, a declarat Frederick Kenney Reprezentantul ONU la Centrul Comun de Coordonare de la Istanbul.

Acordul privind reluarea exporturilor de cereale prin care Rusia și Ucraina și-au asumat angajamentul de a asigura un coridor maritim sigur pentru nave a fost semnat pe 22 iulie, la Istanbul.

În baza acestei înțelegeri, în Turcia a fost creat un centru de coordonare care autorizează navele ce intră în porturile ucrainene, după ce sunt verificate că nu transportă clandestin arme.

Autoritățile ucrainene speră, în viitorul apropiat, să ajungă la un volum lunar de export  de cel puțin trei milioane de tone de cereale. Până la deblocare porturilor de la Marea Neagră, în depozitele din țară erau blocate circa 25 milioane de tone de produse agricole.  

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE