Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Percheziții la tăietorii de arbori. Sunt 146 de percheziții la persoane fizice, firme și sediile unor ocoale silvice

Percheziții de amploare, în această dimineață, la tăietorii ilegali de arbori. Polițiștii fac 146 de cercetări penale la sediul unor societăți comerciale, la depozitele unor firme, cât și la domiciliul unor persoane fizice, din mai multe județe.

Vor fi percheziționate și sediile a 17 ocoale silvice din țară. Cercetările au loc în două dosare de evaziune fiscală, spălare de bani și delapidare, referitoare la tăierea ilegală de arbori din fondul forestier național.

Potrivit anchetatorilor, două grupări din județul Suceava ar controla 20 de firme, prin intermediul cărora, încă din 2019, vând ilegal cherestea și lemn de foc. Membrii grupării ar deține acte doar pe o parte din cantitatea și valoarea lemnului vândut.

Restul sumelor ar fi fost încasate numerar, prin intermediari, iar banii ar fi ajuns în conturile altor firme, reprezentând astfel spălare de banii.

Perchezițiile sunt făcute de polițiștii de la investigarea criminalității economice, împreună cu inspectori din cadrul ANAF și ai Gărzii Forestiere. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE