Organziația pentru Drepturile Omului susține că polițiștii de frontieră saudiți sunt vinovați pentru uciderea în masă a migranților africani, în special cei etiopieni și cei din Yemen, cel puțin în ultimul an, din martie 2022, până în iunie 2023.
"Am văzut oameni uciși într-un mod pe care nu mi l-am imaginat vreodată", a precizat Hamdiya, potrivit Euronews. Hamdiya, în vârstă de 14 ani, este o migrantă care a încercat să treacă granița dintre Yemen și Arabia Saudită, în februarie 2022, cu un grup de 60 de persoane. Mărturia ei face parte din cel mai recent raport al Organizației pentru Drepturile Omului. Iar scenele la care a asistat au fost "de o oroare absolută". A fost momentul în care ea susține că a auzit o mulțime de focuri de armă.
Migranți din Etiopia, uciși în masă de poliția de frontieră din Arabia Saudită
"Am văzut 30 de oameni uciși pe loc. Nu știu ce s-a întâmplat după aceea. Am simțit oamenii cum dormeau în jurul meu, apoi mi-am dat seama că erau, de fapt, cadavre", a precizat Hamdiya.
Ancheta Organizației demonstrează că abuzurile sistematice împotriva etiopienilor pot fi considerate crime împotriva umanității.
Hamdiya a reușit să ajungă în capitala Yemenului, Sana'a, unde a ajuns cu ajutorul altor migranți. Deși a supraviețuit atacului, ea spune că are traume psihice.
"Acum nu pot dormi, sunt speriată în timpul nopții. Prefer ca oamenii să rămână treji și să vorbească cu mine", a precizat Hamdiya.
Alte zece persoane intervievate de HRW au estimat că, în 11 încercări de a trece granița, dintr-un total de 1.278 de migranți, s-au înregistrat cel puțin 655 de decese.
"Cu siguranță că sunt mult mai mulți morți pentru că este imposibil să obținem o cifră exactă. Este o zonă inaccesibilă, iar noi intervievăm oameni devastați, care tocmai au fugit dintr-o scenă de o groază absolută", a spus, pentru Euronews, Nadia Hardman, cercetător în domeniul refugiaților, în cadrul Diviziei pentru Drepturile Migranților, departament al HRW.
Unul dintre supraviețuitori a precizat că, din grupul său de peste 170 de persoane, 90 au fost ucise: "Unii s-au întors în acel loc pentru a lua cadavrele".
Polițiștii de frontieră îi întrebau pe migranți în ce parte a corpului doresc să fie împușcați
Raportul susține că polițiștii de frontieră saudiți au folosit chiar și explozibili pentru a ucide migranți, de la distanță apropiată, inclusiv femei și copii. Potrivit HRW, au existat cazuri când polițiștii de frontieră saudiți i-au întrebat pe migranți în ce parte a corpului vor să fie împușcați. Apoi i-au împușcat de la mică distanță pe cei care încercau să fugă înapoi în Yemen.
"HRW a documentat crimele încă din 2014, dar acestea au fost neregulate și rare. Când am început să investigăm, nu ne așteptam să fie atât de groaznic. Noi nu ne așteptam să concluzionăm că aceste crime sunt la scară largă și sistematice și că ar putea constitui o crimă împotriva umanității, dar amploarea este incredibilă", a spus Nadia Hardman.
Toate aceste evenimente se petrec în timp ce Arabia Saudită "a investit mult în distragerea atenției de la palmaresul său uluitor în materie de drepturile omului în țară și în străinătate", cu miliarde de euro cheltuite pentru evenimente majore de divertisment, culturale și sportive.
Ruta Somalia-Yemen-Arabia Saudită este una dintre cele mai periculoase din lume. Mulți etiopieni încearcă să treacă granița cu Somalia și apoi pornesc spre Yemen. De acolo, trec în Arabia Saudită, în căutarea unei vieți mai bune. Motivele pentru care sute de mii de oameni încearcă să urmeze această cale sunt reprezentate de războiul din regiunea etiopiană Tigray, sau din motive socio-economice. Pe această rută, 90% dintre migranți sunt etiopieni. Se estimează că aproximativ 750.000 dintre ei trăiesc și lucrează în Arabia Saudită.
"Etiopienii nu prea au de ales. Există o rețea de contrabandă și trafic, care este destul de cunoscută și există oportunități de angajare în Arabia Saudită. Ele chiar există. De mult se știe că acesta este un traseu extrem de periculos, dar nu cred că oamenii sunt conștienți de nivelul de brutalitate și de amploarea deceselor", a dezvăluit Nadia Hardman.
Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație, doar 30% dintre cei care încearcă să-și găsească de lucru în Arabia Saudită știu că Yemenul, țară pe care trebuie să o traverseze, se află de șase ani în conflict. Astfel, există abuzuri nu numai din partea poliției de frontieră saudite, ci și din partea grupării armate Houthi, din Yemen, care a reținut migranți și i-a ținut prizonieri în condiții extrem de proaste, iar apoi i-a torturat. Forțele armate Houthi solicită deseori mită de la migranți.
Peisajul din acea zonă este macabru, cu femei, bărbați și copii răniți grav, mutilați sau morți, care împânzesc peisajul muntos.
"Mai întâi am mâncat alături de alți oameni și apoi unii au murit. Sunt unii oameni pe care nu îi mai poți identifica pentru că trupurile lor sunt aruncate peste tot. Unii oameni au fost chiar sfâșiați în jumătate", susține unul dintre supraviețuitori, citat de Euronews.
Organizația pentru Drepturile Omului a adunat dovezi vizuale, pe care le-a verificat cu ajutorul unui grup de experți criminaliști independenți din Consiliul Internațional de Reabilitare pentru Victimele Torturii.
Unul dintre lucrurile pe care Hardman nu le va uita este sentimentul de vinovăție al migranților.
"Dacă au supraviețuit atacului, au fugit. Dar erau oameni care mureau și știau că nu pot fi salvați. Mulți migranți mi-au spus că încă își amintesc vocile oamenilor care îi implorau să nu fie părăsiți", susține Nadia Hardman.
Euronews a contactat guvernul Arabiei Saudite pentru o reacție, însă aceasta nu a venit încă.