Omar Hayssam, condamnat pentru implicarea în răpirea celor trei jurnaliști români în Irak și pentru mai multe infracțiuni economice, va fi eliberat condiționat. Tribunalul Ilfov a admis cererea fostului om de afaceri sirian, iar decizia este definitivă.
Magistrații Tribunalului Ilfov au dispus „liberarea condiţionată a condamnatului Omar Hayssam din executarea pedepsei de 24 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa nr. 1873/04.11.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia I penală”, precum și punerea de îndată în libertate, dacă acesta nu este reținut sau arestat într-o altă cauză.
Hayssam a executat mai mult de 13 ani din pedeapsa rezultată în urma contopirii condamnărilor și urmează să părăsească Penitenciarul Jilava.
Unde va sta Omar Hayssam după ieșirea din penitenciar
Deși a fost dispusă eliberarea condiționată, Hayssam nu va pleca imediat din România. După ieșirea din penitenciar, acesta va fi preluat și dus într-un centru de custodie publică.
Acolo va rămâne în perioada următoare, până când va fi stabilită situația sa. Familia și avocații urmează să decidă dacă Omar Hayssam va rămâne în România sau dacă va încerca să se întoarcă în Siria.
În centrul de custodie publică îi vor fi asigurate și îngrijirile medicale necesare. Hayssam suferă de Parkinson într-un stadiu avansat, iar problemele de sănătate au fost invocate și în procedura pentru obținerea eliberării condiționate.
Prima cerere formulată de Hayssam, la Judecătoria Sectorului 4, a fost respinsă. Ulterior, Tribunalul Ilfov a admis contestația și a dispus eliberarea condiționată.
Omar Hayssam, condamnat pentru răpirea jurnaliștilor români
Sirianul Omar Hayssam a fost găsit vinovat de implicarea în răpirea celor trei jurnaliști români în Irak, în anul 2005, și condamnat pentru terorism.
Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian au fost răpiți în luna martie 2005, la Bagdad. Hayssam a fost condamnat în lipsă, în februarie 2008, pentru implicarea în această operațiune.
Omar Hayssam are mai multe condamnări la activ. Printre acestea se numără o pedeapsă de 24 de ani în dosarul „Manhattan”, în care a fost trimis în judecată pentru infracțiuni economice, 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliștilor în Irak, 16 ani în dosarul „Volvo Truck”, trei ani în dosarul „Foresta Nehoiu” și doi ani pentru trecerea frauduloasă a frontierei.
Hayssam a fugit din România și a fost adus în țară în 2013
În 2006, Omar Hayssam a fost eliberat condiționat după ce i-a convins pe judecători că este grav bolnav, susținând că suferă de cancer în fază terminală.
Ulterior, acesta a fugit din România. Hayssam a fost adus în țară abia în anul 2013 și încarcerat pentru executarea pedepselor.
Acum, după mai bine de 13 ani petrecuți în detenție, Tribunalul Ilfov a decis definitiv eliberarea sa condiționată.
