Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Olaf Scholz are COVID-19. Cancelarul german, testat pozitiv la întoarcerea din Orientul Mijlociu

Cancelarul german Olaf Scholz a fost testat pozitiv la COVID-19 la revenirea dintr-un turneu în Orientul Mijlociu, a anunţat luni purtătorul său de cuvânt, Steffen Hebestreit, transmit luni DPA, AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Scholz (64 de ani) a prezentat „simptome lejere” de guturai, înainte de a fi testat pozitiv luni şi de a se plasa în izolare în apartamentul său de la cancelaria germană, a precizat Hebestreit.

Întâlnirile cancelarului german programate pentru zilele următoare vor fi asigurate prin videoconferinţă.

Şeful executivului german a efectuat la finalul săptămânii trecute un turneu în Arabia Saudită, Qatar şi Emiratele Arabe Unite, în încercarea de a găsi pentru Germania noi surse de aprovizionare energetică.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE