Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Noi reguli pentru a combate turismul excesiv: Veneția interzice grupurile mari de turiști și difuzoarele

Veneția a implementat noi reguli menite să reducă impactul turismului excesiv asupra orașului, interzicând difuzoarele și limitând grupurile de turiști la maximum 25 de persoane, potrivit BBC.

Aceste măsuri au fost introduse pentru a proteja patrimoniul orașului italian, au declarat oficialii locali.

Cartierul istoric al Veneției, cu canalele sale pitorești, atrage un număr mare de vizitatori, făcând din acest oraș una dintre cele mai populare destinații turistice din Europa. Începând cu acest an, Veneția a introdus și o taxă de intrare zilnică de 5 euro, după ce în 2021 a interzis deja accesul navelor de croazieră în cartierul său central.

13 milioane de turiști, în Veneția, anii trecuți

Turismul excesiv este văzut ca una dintre cele mai presante probleme pentru Veneția, care, având o populație de aproximativ 250.000 de persoane, a primit peste 13 milioane de turiști în 2019. Deși numărul de vizitatori a scăzut temporar, se preconizează că va depăși nivelurile de dinaintea pandemiei în următorii ani.

Orașul a experimentat un exod al localnicilor, mulți temându-se că turiștii ar putea copleși complet Veneția. Potrivit asociației Ocio, care monitorizează locuințele din oraș, în cartierul istoric erau disponibile aproximativ 49.000 de paturi de închiriat pentru turiști, depășind numărul locuințelor pentru rezidenți.

Aceste schimbări în regulile de turism vin după ce experții UNESCO au avertizat anul trecut că Veneția ar putea fi inclusă pe lista siturilor patrimoniului mondial aflate în pericol. Aceasta din cauza amenințărilor reprezentate de schimbările climatice și turismul de masă, care ar putea cauza daune ireversibile orașului. Totuși, organismul cultural al ONU a decis să nu includă Veneția pe această listă, recunoscând eforturile orașului de a aborda aceste probleme prin intermediul unui sistem anti-inundații și măsuri pentru reducerea impactului turismului de masă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE