Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Naționala feminină de handbal a României s-a calificat la Campionatul European

România s-a calificat la Campionatul European, după o revenire spectaculoasă în meciul cu Croația, jucat de "Tricolore" în deplasare, în grupele preliminare. Handbalistele croate au condus de multe ori și au avut la un moment dat chiar și patru goluri avans.

Naționala femină de handbal a României s-a calificat la Campionatul European

În minutul 50, România era condusă la trei goluri diferență, dar soarta partidei s-a decis în ultimul minut. Fără interul stânga Cristina Neagu și pivotul Crina Pintea, care s-au retras din națională, jucătoarele lui Florin Pera au marcat două goluri în ultimul minut și s-au impus cu 25-23.

În aceste preliminarii, România a mai învins Bosnia și Grecia. "Tricolorele" mai au de jucat în Bosnia, pe 4 aprilie, și cu Grecia, pe teren propriu, pe 7 aprilie.

Astfel, cu 8 puncte din patru jocuri, România și-a asigurat prezența la turneul final, care va avea loc în Ungaria, Austria și Elveția. Ediția din acest an a Campionatului European va fi prima cu 24 de echipe și se va disputa în perioada 28 noiembrie - 15 decembrie.

La ultimele două ediții, echipa României s-a clasat pe locul 12, iar ultima medalie la Europene a fost obținută în 2010, un bronz.

Pentru că a câștigat grupa de calificare, România va fi cap de serie la tragerea la sorți a turneului final european.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE