Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost discutată astăzi, 15 decembrie, în ședința comună a Parlamentului. Inițiat de grupul din Senat denumit „Pace - Întâi România” și susținut de parlamentarii AUR, documentul critică activitatea Executivului în mai multe domenii, precum sănătatea, justiția, educația și administrația publică. Iniţiativa parlamentară a fost prezentată, cu o săptămână în urmă, de senatorul Ninel Peia.
Moțiunea a picat
Au fost 139 de voturi pentru și două contra. Parlamentarii coaliției n-au votat în niciun fel. Pentru ca moțiunea de cenzură să fie adoptată, era nevoie ca 232 de parlamentari să voteze pentru.
Ilie Bolojan, în plenul Parlamentului: „Anul viitor nu vor mai exista creșteri de taxe și impozite”
Premierul Bolojan a dat asigurări, în plenul Parlamentului, că Guvernul nu va introduce anul viitor noi taxe și impozite, deoarece au fost făcuți pașii „cei mai grei care au pus țara noastră pe calea cea bună.”
„Pentru că am început să facem ordine în finanțe, anul viitor nu vor mai exista creșteri de taxe și impozite.
Ne vom concentra pe încasarea corectă a acestora, prin combaterea evaziunii fiscale, pe atragerea fondurilor europene, pentru continuare investițiilor și pe reașezarea economiei pe baze mai sănătoase.
Acestea nu sunt doar povești. Sunt semne bune pentru România, pe termen scurt și noi perspective pe termen mediu care vor avea un efect pozitiv asupra fiecărui român”, a spus premierul României.
Ce conține moțiunea
În moţiune se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, pe motiv că „a demonstrat incapacitatea de a gestiona finanţele, sănătatea, educaţia, protecţia socială, justiţia şi administraţia publică - toate domeniile vitale care definesc viaţa unui popor liber şi demn”.
„Cetăţenii plătesc preţul, iar Guvernul continuă să confunde austeritatea cu eficienţa, iar shopping-ul extern cu dezvoltarea naţională. România nu mai poate tolera această combinaţie toxică de incompetenţă şi indiferenţă. Prin urmare, solicităm Parlamentului să ia act de eşecul Guvernului şi să adopte măsurile constituţionale corespunzătoare - mai precis demiterea Cabinetului Bolojan.
Poporul român merită mai mult decât promisiuni goale şi politici care îl sărăcesc. Merită un guvern care serveşte interesele naţionale, nu pe cele ale comodităţii politice sau ale afacerilor comandate de interese străine. Această moţiune este un apel la demnitate, la responsabilitate şi la schimbare. Pentru România care munceşte, care speră şi care refuză să mai fie călcată în picioare, votaţi moţiunea de cenzură, votaţi demiterea Guvernului progresist Bolojan”, se arată în textul moţiunii de cenzură, semnat în numele iniţiatorilor de chestorul Senatului Ninel Peia, potrivit Agerpres.
De câte voturi are nevoie Opoziția pentru adoptarea moțiunii de cenzură
Opoziția nu are însă pragul necesar de 232 de voturi pentru a trece o moțiune de cenzură. De cealaltă parte, Coaliția PSD-PNL-USR-UDMR are 293 de mandate, la care se adaugă cele 16 voturi ale grupului minorităților naționale. Bolojan a transmis că moțiunea „va testa susţinerea de care se bucură Guvernul”.
Tot astăzi, la Senat, va fi dezbătută și votată moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului mediului, Diana Buzoianu, pentru întreruperea alimentării cu apă a 13 localităţi din judeţele Prahova şi Dâmboviţa şi pentru situaţia barajelor din România.
