În România, nu există o cifră oficială pentru câți copii au renunțat la copilărie ca să muncească pentru propria supraviețuire. Ministerul Muncii ne spune că în ultimele șase luni au depistat doar 78 de cazuri. Noi l-am găsit pe al 79-lea.
- Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional. Numele anumitor persoane au fost schimbate pentru a le proteja identitatea.
Când eram mici, visam să fim mari. Trăiam cu impresia că unui adult nu-i cere nimeni socoteală. Că trezitul la 7 dimineața nu mai e atât de greu și că profesorii nu ne vor mai bate la cap cu teme. Din păcate însă, pentru mulți copii din România, maturitatea venită înainte de vreme înseamnă cu totul altceva.
Nu de puține ori se văd puși în situații în care trebuie să ia decizii pe care niciun copil nu ar trebui să le ia. Nu știm câți minori lucrează la negru în România. Nu există statistici.
Conform datelor oficiale primite de la Ministerul Muncii, din iunie și până în octombrie au fost găsiți 78 de copii care muncesc la negru.
Euronews România l-a găsit pe al 79-lea. De Ionuț n-a știut nimeni.
Ionuț, elev: „Ai mei sunt despărțiți de ceva timp. Am stat cu unul dintre părinți până acum aproximativ doi ani de zile, iar de la anumite certuri și discuții, el a ales să plece și cam atunci am rămas și singur și atunci am rămas în stadiul în care ar trebui să mă duc la muncă să întrețin chiria, casa și liceul.”
Reporter: „Ce vârstă aveai?”
Ionuț: „15 ani.”
Reporter: „Și de atunci ai început să lucrezi?”
Ionuț, elev: „Nu. De muncit, muncesc de la 13 ani. Am început mai de mic să muncesc deoarece nu prea mă ajungeam cu banii. De doi ani stau singur și întrețin casa, dar între școală și serviciu sunt de atunci, de la 13 ani.”
Sociolog: Oamenii vulnerabili mai degrabă se tem de stat
Acum are 17 ani și trăiește la marginea capitalei europene numită București. A ales să nu spună nimănui că a rămas singur. I-a fost frică să nu fie forțat să intre în sistemul de plasament.
Irina Zamfirescu, sociolog: „Oamenii vulnerabili mai degrabă se tem de stat, pentru că interacțiunile lor, din păcate, de cele mai multe ori, sunt violente. Cum să-ți fie frică de o instituție publică a cărei misiune, nu filozofică, prin constituție, este bunăstarea cetățenilor?”
Alături de Ionuț au fost domnul și doamna. Profesorii din gimnaziu care au tras de el să nu abandoneze școala.
Marius, profesor: „Mi s-a părut un eșec și al meu, și cumva al societății. Mi se pare trist să auzi că un copil începe decizia asta cu vorbele astea. «Mă gândesc să mă las de școală». Dar nu te mai gândi la asta, că nu e ceva ce poate fi negociat.”
Ionuț lucrează pe șantier, în construcții. În unele zile, când are lucrări importante, mai chiulește de la școală. Timpul înseamnă bani. Iar banii înseamnă supraviețuire.
Marius, profesor: „Ei folosesc această expresie „păi, nu mă duc azi la școală, că pierd bani.” Dacă apare o lucrare ceva mai bănoasă la construcții, de exemplu, cum e cazul nostru, atunci alege să nu meargă la școală, ca să nu piardă banii.”
Ionuț câștigă între 2000 și 3000 de lei în fiecare lună. Asta dacă nu plouă afară și are de lucru. Ocazional, îl mai ajută și profesorul cu cât poate. Adolescentul a învățat să își chibzuiască banii. Își gătește odată la câteva zile, plătește chiria și facturile. Nu îi rămân nici bani, nici prea mult timp pentru teme sau pentru altceva.
Reporter: „Ce faci în timpul tău liber?”
Ionuț, elev: „Timpul meu liber e destul de simplu. Aleg ori să mă odihnesc din cauza oboselii, ori să ascult muzică, să mă plimb un pic cu bicicleta. Mă eliberează chestia asta, ca să spun așa. Îmi place să fiu singur oarecum. Sunt momente în care, chiar dacă am 17 ani, mă mai dor anumite părți ale corpului, oasele, mâinile, umerii.”
Irina Zamfirescu, sociolog: „Știți care-i paradoxul? Probabil că el, când va ajunge adult, dacă va ajunge să-și pună povestea, vor exista adulți care vor spune despre el, „vedeți, mă, dacă a vrut, a putut” fără să te gândești la toate costurile, sacrificiile. Nu e normal să ne așteptăm ca un om să depună un infinit mai mult efort.”
De cealaltă parte, autoritățile constată și se revoltă.
„Munca la vârste fragede, ca și consecință a sărăciei, reprezintă un eșec al sistemului de protecție socială”
Florin Manole, ministrul Muncii: „Dacă lucrezi la vârste atât de fragede, este ilegal și angajatorul respectiv este responsabil. Dar munca la vârste fragede, ca și consecință a sărăciei, reprezintă un eșec al sistemului de protecție socială și reprezintă un eșec al statului social. Dacă vorbim de București, cu atât mai mult pentru că Bucureștiul este un oraș cu un PIB comparabil cu Berlinul, cu resurse economice enorme dacă se compară cu regiunile sărace din această țară, deci cu potențial de a gestiona aceste cazuri izolate.”
Doar că Ionuț nu e un caz izolat. E doar unul din foarte mulți copii obligați de viață să se maturizeze înainte de vreme. La 17 ani, e sătul de munca pe șantier. Vrea să devină pompier. Pentru asta însă, trebuie să își ia bacalaureatul peste doi ani. Până atunci, trebuie să și supraviețuiască astăzi, mâine, poimâine…
