Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Militarii ruși încep să părăsească centrala nucleară de la Zaporojie. Serviciile Ucrainene de Informații se tem de o explozie

Serviciul de Informații Militare din Ucraina a anunțat, pe contul oficial de Telegram, că militarii ruși au început să părăsească centrala nucleară de la Zaporojie, pe care o ocupau încă de la începutul invaziei.

Militarii ruși încep să părăsească centrala de la Zaporojie

Personalul rus de la centrală ar fi plecat deja, iar ucrainenii care au semnat contracte cu Rosatom au fost sfătuiți să se mute, de preferință, în Crimeea până pe 5 iulie. De asemenea, patrulele militare de la centrală și din orașul Energodar au început să fie reduse.

Vestea vine după ce șeful spionajului ucrainean, Kiril Budanov, a precizat că Rusia a aprobat un plan și a minat patru dintre cele șase reactoare și iazul de răcire, iar președintele Volodimir Zelenski i-a acuzat pe invadatori că pun la cale un "atac terorist".

Astfel, personalul rămas în centrală ar fi fost sfătuit să dea vina pe Ucraina, în caz de urgență.

"Asta nu însemnă că mă oprește pe mine cu ceva. Noi ne facem treaba. Toate semnalele vin din exterior cu un motiv: 'Trebuie să vă temeți de o lovitură nucleară!'. Și ce să facem? Să renunțăm?", a spus șeful armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, potrivit Interfax.

Centrala nucleară de la Zaporojie este cea mai mare din Europa.

Ucrainenii se pregătesc de un eventual dezastru nuclear

Ucrainenii fac pregătiri pentru a face față unei eventuale catastrofe nucleare și zeci de specialiști au fost deja mobilizați pentru un exercițiu de intervenție în acest caz. Locuitorii sunt instruiți și au făcut simulări. Conform scenariului, cel puțin 300.000 de oameni ar urma să fie evacuați din zonă în primele ore după un eventual accident nuclear.

Între timp, germanii îi instruiesc pe ucraineni cum să se protejeze împotriva unor catastrofe nucleare, biologice sau chimice și cum să utilizeze sisteme de decontaminare, conform publicației Bild, care citează oficiali din armata germană.

Rusia a ocupat centrala nucleară de la Zaporojie încă de la debutul invaziei și a transformat-o într-o bază militară în toată regula, cu vehicule militare și multă muniție, incluziv în sala turbinelor. De aici au fost lansate mai multe atacuri asupra teritoriilor ucrainene.

Pe 6 iunie, barajul de la centrala Nova Kahovka, de pe râul Nipru, a fost aruncat în aer, ceea ce a provocat un dezastru ecologic. Iar acel lac care contribuia la răcirea reactoarelor, a secat în mare parte. Guvernele occidentale susțin că rușii ar fi recurs la aceste acțiuni de sabotaj pentru a împiedica sau a încetini contraofensiva Ucrainei, aflată acum în desfășurare.

Înainte ca rușii să ocupe centrala, existau 11.500 de angajați acolo, însă în acest moment ar mai fi rămas 2.500, potrivit The Guardian.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE