Noua politică împotriva migrației ilegale a președintelui Donald Trump mobilizează rapid organizațiile care se ocupă de drepturile acestora. Activiștii pentru drepturile imigranților se pregătesc să reziste planurilor noului lider de la Casa Albă și îi învață pe cei vizați de deportare care le sunt drepturile.
În Aurora, Colorado și în localitățile din jur, comunitatea de imigranți este speriată de amenințarea deportării, și pe bună dreptate. Imaginile din august anul trecut cu bărbați înarmați într-un complex de apartamente din oraș au atras atenția lui Trump în timpul campaniei prezidențiale. În timpul unui miting în Aurora în septembrie, Trump a anunțat un plan care vizează grupurile de migranți din Venezuela.
Katie Leonard, activistă, Partidul pentru Socialism și Eliberare: „Este adevărat, a fost o crimă în această clădire, la fel cum infracțiunile se întâmplă în comunitățile defavorizate din întreaga țară. Această crimă a fost considerată un fapt senzațional și a fost folosită în încercarea de a-i face pe toți cei care locuiesc în această clădire să fie considerați criminali. Și pentru a numi comunitatea noastră de imigranți ca fiind criminală și implicată în activități criminale, când, în realitate, acești oameni care locuiesc în această clădire sunt copii, susținători ai familiei, muncitori, contribuabili și vecinii noștri.”
Complexul de apartamente este de așteptat să se închidă în aproximativ o lună în baza unui ordin judecătoresc de urgență, potrivit oficialilor orașului. Închiderea este susținută și de șeful poliției din oraș care spune că zona a devenit un centru pentru criminalitate. Nici vorbă, răspund activiștii pentru drepturile migranților.
Katie Leonard, activistă, Partidul pentru Socialism și Eliberare: „Toate datele arată că imigranții care nu au documente în regulă sunt de fapt mult mai puțin susceptibili să comită infracțiuni decât persoanele născute în America. Așa că această poveste care încearcă să-i facă să pară criminali este una cu direcție, care este folosită pentru a încerca să adune sprijin pentru deportările în masă pe care Trump a spus că le va efectua în primele sale zile de mandat.”
Este adevărat că problemele provocate de migranți există, iar în complexul respectiv chiar a avut loc o crimă, cei bănuiți fiind membrii unei grupări numită Tren de Aragua. Totuși, chiar și șeriful orașului spune că acel complex de apartamente nu este condus de infractori, iar principala problemă este lipsa de management și supraveghere din partea proprietarilor complexului.