Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Mesajul Simonei Halep, la 12 zile după finalizarea audierilor la TAS: "Coșmarul pe care l-am trăit de un an și jumătate s-a încheiat"

În așteptarea deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS), Simona Halep (32 de ani) le-a transmis un mesaj puternic susținătorilor săi. Fostul lider al tenisului mondial a primit o suspendare de patru ani pentru dopaj cu Roxadustat, iar TAS a reprezentat ultima sa speranță de a-i fi redusă această suspendare.

Mesajul Simonei Halep, în așteptarea deciziei TAS

"Coșmarul pe care l-am trăit de un an și jumătate s-a încheiat. Am avut șansa să-mi prezint apărarea în fața TAS, să arăt că nu am făcut niciodată vreun fel de dopaj. Asta am spus din prima zi când am fost acuzată.

Acum aștept decizia cu capul sus și am vrut să vă mulțumesc vouă, fanilor mei, jucătorilor, foștilor jucători, legendelor acestui sport, sponsorilor mei și tuturor celorlalți pentru sprijinul vostru extraordinar, pentru toate mesajele și videoclipurile pe care le-ați făcut pentru mine în această perioadă chinuitoare pe care am avut-o.

Vă mulțumesc pentru încrederea dumneavoastră necondiționată. Acest sprijin a însemnat totul pentru mine și mi-a dat putere să continui să lupt în fiecare zi pentru a arăta adevărul! Voi împărtăși știrile despre cazul meu cu toți de îndată ce o voi primi. Vă doresc toate cele bune. Binele și adevărul prevalează întotdeauna", a postat Simona Halep, pe rețelele de socializare.

Audierile Simonei Halep la TAS. Când poate primi verdictul

În intervalul 7-9 februarie, Simona Halep a fost audiată la TAS, alături de mai multe persoane, printre care și fostul ei antrenor Patrick Mouratoglou, dar și persoana care i-a administrat acel supliment despre care spune că era contaminat, fizioterapeuta Candice Gohier. A fost la audierile din Elveția și Frederic Lefebvre, directorul departamentului de pregătire fizică de la Academia Mouratoglou.

În fiecare dintre cele trei zile de audieri, Simona a stat la tribunal peste nouă ore.

Faptul că TAS a decis ca audierile să dureze trei zile se datorează câtorva aspecte: fie pentru că tribunalul a fost anunțat că vor fi aduse noi dovezi pentru a se rejudeca speța, fie pentru că, pur și simplu, cazul este foarte complex.

Într-adevăr, cazul Simonei Halep este complex, iar decizia finală poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni. Avocații Simonei Halep au adus dovezi potrivit cărora ea a luat acel supliment contaminat timp de cinci zile. Însă complexitatea cazului se datorează "neregulilor din pașaportul ei biologic", după cum a fost formularea celor de la ITIA (Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis), fără a da detalii.

Astfel, chiar dacă Patrick Mouratoglou și-a recunoscut vina pentru că echipa lui i-a dat jucătoarei acel supliment contaminat, rămâne în continuare un semn de întrebare asupra pașaportului biologic.

Pașaportul biologic îi face probleme Simonei Halep

Un argument al ITIA este că "nivelul concentraţiei de Roxadustat găsite în eșantionul pozitiv nu putea rezulta din cantitatea ingerată de jucătoare".

Principiul fundamental al pașaportului biologic al sportivului este acela de a monitoriza în timp anumite variabile biologice selectate care dezvăluie indirect efectele dopajului, mai degrabă decât de a încerca să detecteze substanța sau metoda de dopaj în sine, potrivit Agenției Mondiale Anti-Doping.

Este important de precizat că ITIA nu menționează ce natură au acele probleme găsite în cele șase probe neconforme din pașaportul biologic al lui Halep sau dacă este vorba despre prezența Roxadustat-ului în ele. În total, timp de zece ani, Simonei i-au fost prelevate 56 de probe de sânge care apar în pașaportul biologic.

Din august 2013 și până în martie 2023, Simonei Halep i s-au recoltat 56 de probe de sânge, dintre care șase au fost cu probleme. Este vorba de probele cu numărul 44 (8 martie 2022), 46 (27 aprilie 2022), 48 (22 septembrie 2022), 50 (13 decembrie 2022), 51 (23 decembrie 2022) și 52 (6 ianuarie 2023).

Astfel, deși putem presupune că argumentul contaminării acelui supliment rămâne valabil, Simona trebuie să explice cum se face că în organismul său au existat nereguli și înainte de a lua suplimentul, dar și după.

În direct la Euronews România, avocatul specializat în drept sportiv Sabin Gherdan a dat detalii în ceea ce privește durata unui verdict.

"Din punctul meu de vedere, s-a procedat cu celeritate. De obicei, având în vedere gradul de încărcare al TAS, spețele durează destul de mult, ani de zile. Însă eu, personal, îl cunosc pe Ulrich Haas, care este unul dintre arbitrii acestui complet și este un profesionist desăvârșit. Și având în vedere toată mediatizarea cazului, consider că vom avea parte de o hotărâre în termen destul de scurt, poate săptămâni sau câteva luni. Însă vom avea un termen destul de scurt, aceasta e părerea mea", a spus avocatul Sabin Gherdan.

Comunicat ITIA: "Tribunalul independent, înființat de Sport Resolutions, s-a reunit la 28 și 29 iunie 2023, la Londra, și a audiat martori și experți științifici, în numele lui Halep și al ITIA, jucătoarea depunând, de asemenea, mărturii direct în fața comisiei, în cadrul procedurilor.  La 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a constatat că jucătoarea a comis încălcări intenționate ale regulilor antidoping, în temeiul articolului 2 din TADP: prezența și utilizarea Roxadustatului, așa cum s-a evidențiat în proba de urină a lui Halep recoltată la 29 august 2022, la US Open".

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE