Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

MApN prelungește perioada de recrutare pentru soldați și gradați profesioniști

Ministerul Apărării a decis să prelungească perioada de înscriere pentru soldați și gradați profesioniști până la data de 8 martie 2024. Peste 5.000 de posturi au fost introduse în planul de recrutare la nivel național.

MApN a anunțat calendarul după care se va realiza procesul de recrutare și selecție pentru posturi de soldați și gradați profesioniști:

  • înscrierea candidaților: 12.02 – 08.03.2024;
  • selecția candidaților: 19.02 – 15.03.2024;
  • efectuarea examinării medicale în unitățile sanitare militare: 26.02 – 22.03.2024;
  • termen final de întocmire a dosarelor de candidat: 03.04.2024.

Pentru această serie au fost introduse în planul de recrutare 5093 de locuri, în 41 de județe din ţară și în Municipiul București, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării.

Află care sunt țările în care armata este obligatorie.

Perioada de recrutare pentru soldați și gradați profesioniști, extinsă. Ce condiții trebuie îndeplinite de candidați

Condiţiile şi criteriile generale de recrutare pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care optează pentru profesia de soldat/gradat profesionist sunt următoarele:

a) să aibă cetăţenie română şi domiciliul în România de cel puţin șase luni (la data începerii anului de învăţământ/cursului/programului de formare);

b) să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea vreunei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de corupţie, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care l-ar face incompatibil cu exercitarea profesiei de militar în activitate ori pentru a urma cursurile unei unităţi de învăţământ liceal militar, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea faptei;

c) să nu facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice, iar dacă este membru, să se angajeze în scris că după admiterea în unitatea/instituţia de învăţământ militar sau în programul de formare/instruire va renunţa la această calitate;

d) să nu facă parte din organizaţii interzise de legislaţia română şi să nu fie membru al unor organizaţii incompatibile cu regulile, activităţile şi atribuţiile specifice profesiei militare;

e) să nu aparţină unor culte sau asociaţii/grupări religioase care contravin normelor de păstrare a ordinii publice, care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei militare;

f) să nu fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii sau asociaţii comerciale, cu excepţia celor prevăzute de lege, iar dacă se află în una dintre aceste situaţii, să se angajeze în scris că după admiterea la programul de instruire va renunţa la această calitate;

i) pentru candidate - să declare în scris că îşi asumă toate riscurile, în situaţia în care pe parcursul susţinerii probelor de selecţie se află în stare de graviditate/maternitate;

j) îşi exprimă acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Criteriile de recrutare pentru formarea soldaților și gradaților profesioniști

a) să aibă vârsta între 18 ani împliniţi, la data începerii programului de instruire, şi cel mult 45 de ani împliniţi, la data finalizării programului de instruire;

b) să fie absolvenţi cel puţin ai primilor doi ani de studiu din învăţământul liceal, în condiţiile prevăzute de Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare;

c) să posede permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C - candidaţii care optează pentru arma „auto” şi/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma „geniu”;

d) să declare în scris că, la începerea programului de instruire, renunţă la gradul dobândit anterior în calitate de militar în termen, militar angajat pe bază de contract, gradat profesionist sau gradat voluntar ori, după caz, la gradul dobândit după parcurgerea a cel puţin un an de studii pentru formarea cadrelor militare în cadrul instituţiilor/unităţilor de învăţământ militar, în cazul în care studiile respective nu au fost finalizate;

e) să fie absolvenţi ai învăţământului postliceal sau universitar cu licenţă de specialitate, cu certificat/diplomă de absolvire a instituţiei de învăţământ - candidaţii care optează pentru profesia de soldat/gradat profesionist în arma „aviaţie”, specialitatea militară „însoţitor de bord - paramedic”;

f) îşi exprimă în scris acordul privind verificarea în vederea autorizării accesului la informaţii clasificate, potrivit legii, şi completează formularul de bază - date personale, prevăzut în anexa nr. 15 la Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Informații despre condițiile de recrutare, selecția și repartiția pot fi obținute direct de la unitățile militare pentru care candidații optează sau de la Biroul informare recrutare de pe raza localității de domiciliu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE