Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

MAE Rusia: Relațiile diplomatice dintre SUA și Rusia se pot rupe, dacă Washington recunoaște Moscova ca sponsor al terorismului

Maria Zaharova, purtatoarea de cuvânt a MAE al Rusiei, a declarat că recunoașterea de către SUA a Rusiei drept stat sponsor al terorismului poate conduce la rupererea relațiilor diplomatice dintre cele două state, potrivit Interfax, citată de Agerpres.

”Legiuitorii americani (...), după ce au trecut prin toate instrumentele de sancţiuni disponibile anti-ruse (...) care în general s-au dovedit ineficiente, au început deja să dezvolte arme atât de puternice precum, în opinia lor, declararea Moscovei (...) ca «sponsor al terorismului». O astfel de aplicare a propriei legislaţii, contrară dreptului internaţional, poate fi văzută de senatori şi congresmeni ca un fel de pedeapsă teribilă, capabilă să forţeze Rusia să trăiască în conformitate cu ordinea mondială bazată pe reguli, inventată de Statele Unite", a declarat Zaharova în briefingul de marţi.

"În acelaşi timp, se uită cumva că orice acţiune dă naştere la opoziţie, iar rezultatul logic al unui asemenea pas iresponsabil ar putea fi şi ruperea relaţiilor diplomatice, după care Washingtonul riscă să treacă definitiv de punctul fără întoarcere cu toate consecinţele?", a adăugat oficialul rus.

"Ei ar trebui să ştie: suntem pregătiţi pentru orice evoluţie a situaţiei şi dacă Washingtonul decide să oprească complet interacţiunea cu Moscova, vom supravieţui", a conchis ea.

La 28 iulie, Senatul SUA a cerut Departamentului de Stat să recunoască Rusia ca "stat sponsor al terorismului" din cauza acţiunilor în Cecenia, Georgia, Siria şi Ucraina. Rusia este acuzată că a desfăşurat o campanie de terorism şi de utilizare a forţei împotriva civililor din aceste ţări. Şeful Departamentului de Stat Anthony Blinken a declarat că recunoaşterea Rusiei ca sponsor al terorismului va distruge "ultimele rămăşiţe de diplomaţie" dintre Moscova şi Washington, potrivit The New York Times.

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, Nancy Pelosi, a menţionat că dacă această decizie nu este luată de Departamentul de Stat, Congresul va iniţia independent procedura. Lista actuală a sponsorilor terorismului include Siria, Iranul, Coreea de Nord şi Cuba, aminteşte marţi cotidianul rus Kommersant.

În 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii vorbitoare de limbă rusă din estul Ucrainei. Acest asalt a provocat sancţiuni occidentale fără precedent împotriva Rusiei, care a ripostat prin măsuri similare, amintesc agenţiile internaţionale de presă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE