Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Klaus Iohannis și alți patru lideri europeni propun înființarea unui memorial dedicat victimelor totalitarismului

Klaus Iohannis, alături de președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, premierii Estoniei, Kaja Kallas, Letoniei, Krisjanis Karins, și Poloniei, Mateusz Morawiecki, au înaintat vineri o scrisoare către oficialii UE, prin care propun înființarea la Bruxelles a unui Memorial Paneuropean dedicat victimelor totalitarismului.

În scrisoarea lor, liderii europeni arată că ideologia care stă la baza actualului regim de la Kremlin este o reflectare a regimurilor precedente, respectiv URSS și Impreriului Rus. Potrivit acestora, Rusia nu a condamnat vreodată crimele sovieticilor, iar politicienii din vârful statului tolerează și susțin deschis moștenirea sovietică.

“Este necesar să se intensifice eforturile la nivelul UE pentru a combate încercările Rusiei de a rescrie istoria și de a folosi narațiunile regimurilor totalitare în contextul războiului împotriva Ucrainei, prin utilizarea instrumentelor juridice, politice și de sensibilizare”, au mai transmis oficialii în scrisoarea comună.

"Lumea democratică a condamnat în mod decisiv nazismul și a adus în fața justiției liderii și autorii regimului. Lecțiile amare ale nazismului și crimele săvârșite de regim au devenit o parte obligatorie a predării istoriei în sistemele noastre de învățământ. În același timp, memoria și cunoașterea crimelor sovietice nu și-au găsit încă locul potrivit în conștiința europenilor. Astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie de o conducere clară și vizionară pentru a promova narațiunile europene de comemorare în întreaga UE, care, în cele din urmă, ar trebui să devină parte a programelor educaționale naționale ale tuturor statelor membre", au mai precizat aceștia în documentul înaintat oficialilor UE.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE