Klaus Iohannis se pensionează, nu din funcția de șef al statului, ci din poziția de profesor la Catedra de Fizică a Colegiului Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu. Nu a mai ocupat postul, de când a câștigat primul mandat de primar al Sibiului, în anul 2000.
Informația a fost confirmată pentru Euronews de Administrația Prezidențială, care anunță că președintele Iohannis a inițiat demersurile legale pentru depunerea dosarului de pensionare președintele se încadrează în limita de vârstă.
"Domnul preşedinte a iniţiat demersurile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru depunerea dosarului de pensionare pentru limita de vârstă", a transmis Administraţia Prezidenţială.
Astfel, după o perioadă de 27 de ani în care postul de profesor a fost rezervat, acesta s-a eliberat și poate fi ocupat de o altă persoană.
- Analiză Euronews: Klaus Iohannis, inclus pe lista posibililor înlocuitori ai Ursulei von der Leyen
- Recrutarea obligatorie în Armată, respinsă de Klaus Iohannis. ”Trebuie să existe mai multă atractivitate pentru cariera militară”
- România va achiziționa armament militar din Coreea de Sud. Klaus Iohannis: ”Este începutul unui nou capitol”
Postul de profesor de Fizică în limba germană la Colegiul Naţional ”Samuel von Brukenthal”, scos la concurs
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sibiu, Constantin Dincă, a confirmat că preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ”Samuel von Brukenthal”, după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă.
”Da, a înaintat cererea de pensionare. Se pensionează la limită de vârstă", a precizat Constantin Dincă, potrivit Agerpres.
Postul de profesor de Fizică în limba germană la Colegiul Naţional ”Samuel von Brukenthal” a fost scos la concurs, au precizat reprezentanții Inspectoratului Școlar.
Concursul va avea loc în luna iulie şi până atunci orele lui Klaus Iohannis sunt predate de un profesor "detaşat în interesul învăţământului".