Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cancelarul Austriei, despre imigrație și Schengen: „Nu se pune problema că Austria este împotriva României. Trebuie să rezolvăm împreună această problemă de securitate și cred că o vom face”

Klaus Iohannis participa joi la reuniunea Consiliului European, unde va discuta cu șefii de stat și de Guvern despre aderarea României la spațiul Schengen.

15/12/2022 , 13:47

Karl Nehammer: „20.000 de imigranți au traversat România în drum spre Austria”. Cum au fost făcute calculele

„Avem în Austria peste 75.000 de persoane care nu sunt înregistrate și știm că 20.000 au traversat România. Știm asta din investigațiile poliției austriece”, a declarat, joi, cancelarul Karl Nehammer.

Austriecii ar fi ajuns la aceste cifre după ce au analizat informatic telefoanele a 400 de imigranți, ceea ce înseamnă că fiecare dintre aceștia era în contact cu alți 50, potrivit surselor Euronews România.

15/12/2022 , 12:42

Charles Michel: Mă aștept ca subiectul Schengen să fie abordat în Consiliul European

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat, joi, că cel mai probabil în cadrul reuniunii Consiliului European va exista un "schimb de opinii" cu privire la actuala situaţie privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen.

„Cred că este foarte pozitiv că a fost posibil să luăm o decizie pentru Croaţia şi înţeleg complet poziţia României şi a Bulgariei. Vom avea probabil ocazia unui schimb de opinii cu privire la actuala situaţie şi sper că va fi posibil să dăm un semnal că în următoarele luni vom lucra într-un spirit pozitiv pentru a face progrese. Asta nu înseamnă că vom avea o dezbatere formală asupra subiectului, dar mă aştept ca subiectul să fie abordat în Consiliul European”, a spus Charles Michel înainte de a participa la reuniunea Consiliului European.

15/12/2022 , 11:32

Karl Nehammer, discuții cu președinții României și Bulgariei

Reuniunea Consiliului European de joi este una importantă, pentru că se va discuta despre migrație, a declarat, la Bruxelles, cancelarul austriac, Karl Nehammer. El a menționat că a avut deja un schimb de opinii pe această temă cu președinții României și Bulgariei.

„Trebuie să susținem România, Bulgaria și Ungaria, care sunt granițe externe”, a mai spus Nehammer, care a vorbit și despre necesitatea consolidării frontierei dintre Bulgaria și Turcia.

„Poziția Austriei este că trebuie să sprijinim Bulgaria și România. Nu se pune problema să ne opunem vreunei țări, este o chestiune de securitate europeană. Avem în Austria peste 75.000 de persoane care nu sunt înregistrate și știm că 20.000 au traversat România. Știm asta din investigațiile poliției austriece. Și acum trebuie să găsim o soluție pentru această problemă. (…) Este o cifră extrem de mare. Este o chestiune de securitate pentru întreaga Uniune Europeană. Nu se pune problema că Austria este împotriva Bulgariei sau împotriva României. Trebuie să rezolvăm împreună această problemă de securitate și cred că o vom face”.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Principalele declarații de miercuri ale președintelui

Cu o zi înainte, președintele României a fost prezent la Summitul Uniunea Europeană - Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN). Iohannis a vorbit despre modul în care vrea să negocieze cu liderii europeni, după ce Austria și Olanda s-au opus aderării României și Bulgariei la spațiul european de liberă circulație.

„Voi ridica tema Schengen și cred că asta este tema pe care noi din această sală ne interesează cel mai mult.

Săptămâna trecută, miniștrii de Interne în format de Consiliu JAI nu au reușit să aprobe intrarea României și a Bulgariei în spațiul Schengen.

Acum, se pune problema cum continuăm. Este foarte clar și vreau să precizez că noi românii dorim să fim parte în spațiul Schengen.

Integrarea în spațiul Schengen rămâne obiectiv strategic național și rămâne obiectiv principal pentru mine ca președinte al României pentru perioada următoare.

Cele două probleme sunt atitudinea Austriei care este rezervată. Acum a votat nu, dar recent cancelarul austriac a spus că acest vot înseamnă o amânare, nu definitiv. Este o nuanțare a poziției.

Acest vot a fost valabil și pentru România și Bulgaria.

Avem însă și a doua problemă care trebuie văzută și tratată. Votul Olandei a fost mixt: pentru România a fost un DA, pentru Bulgaria a fost un jumătate NU. Știu chiar de la premierul Olandei, că acest NU pentru Olanda, iarăși, nu a fost ceva definitiv, este dorința și acolo a unei amânări până când se mai clarifică anumite probleme. Deci acestea sunt chestiunile care trebuie tratate și trebuie rezolvate”

Klaus Iohannis, despre boicotarea Austriei: „Nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau autorităților publice”

„Acest moment, după părerea mea, poate fi tratat într-o singură cheie - cu diplomație. Orice altceva, după părerea mea, este exclus. Am auzit în ultimele zile nenumărate opinii, sfaturi și așa mai departe. Și vreau să vă spun foarte clar: nu va exista, deci, atenție, nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau autorităților publice. Nu așa se tratează astfel de probleme”

Iohannis: „Vă rog să nu aveți așteptarea că astăzi sau mâine în Consiliu se hotărăște ceva”

„Mă tem că așa ceva nu va fi posibil (o aderare în timpul președinției suedeze, n.red) fiindcă Consiliul lucrează în unanimitate. Concluziile se pot adopta doar dacă există unanimitate, ori aceleași rețineri care au fost în JAI încă persistă și atunci nu putem să ne gândim că vom obține un rezultat senzanțional.

Suntem în faza în care trebuie să reluăm nu chiar de la zero, dar destul de jos toate discuțiile, să construim încă o dată întreaga abordare, cu mai multă insistență, cu mai multă convingere, dar va necesita timp.

Vă rog să nu aveți așteptarea că astăzi sau mâine în Consiliu se hotărăște ceva clar în ceea ce privește aderarea.

Pot să vă spun că personal îmi imaginez că o aderare este posibilă anul viitor, în 2023”

Klaus Iohannis, despre opoziția Austriei față de integrarea României în Schengen. „Nu s-a putut obține o schimbare de atitudine”

„Nu se putea face mai mult fiindcă s-a produs cu câteva zile înainte de JAI și nu a fost motivată ce am făcut noi sau bulgarii. Sunt alte motivații mai politice acolo și nu s-a putut obține o schimbare de atitudine.

Nu se putea anticipa. În 16 noiembrie, cu puțin timp înainte de Consiliul JAI, s-au întrunit miniștrii de Interne la București, inclusiv ministrul de Interne austriac și toți au fost entuziaști și de acord că România intră în Schengen.

Nici măcar pe procedură nu se mai putea amâna votul în JAI”

Klaus Iohannis, despre posibila decuplare de Bulgaria. „Ar fi o soluție de ultimă instanță”

„Pur teoretic, chestiunea cu votul olandez are două soluție; fie Olanda își schimbă opțiunea și spune da pentru România și pentru Bulgaria, fie se votează separat; și rămâne da pentru România și nu pentru Bulgaria.

Personal, cred că intrarea împreună în Schengen este considerabil mai bună, este de preferat față de cealaltă variantă.

Imaginați-vă ce se întâmplă cu Bulgaria care nu este chiar o mare forță europeană, este un bun partener și vecin, rămâne singură în fața valului migrator care nu a încetat. Nu cred că este o soluție bună.

Soluția de decuplare ar fi o soluție de ultimă instanță, dar pe care eu și echipa mea nu o căutăm. Noi căutăm varianta să intrăm împreună”

Scenariul aderării României la Schengen cu o decalare de calendar față de Bulgaria. „România să intre prima și Bulgaria ulterior”

„Procedurile la Bruxelles sunt foarte complexe. Ceea ce a prezentat ministrul de Interne a fost pregătit împreună cu echipa mea și nu conținea o decuplare. Conținea o decalare, adică România să intre prima și Bulgaria ulterior, dar votul să fie comun, dar termene de intrare efectivă și condițiile de verificare să fie oarecum adaptate la fiecare țară.

Asta voi afla și vom afla din foarte multe discuții și negocieri cu toți cei implicați. Trebuie să vedem lucrurile așa cum sunt. Acest vot negativ are un impact puternic peste tot în Uniune, noi lucrăm pe unitate, pe solidaritate. Nu dorim să ajungem la conflicte între noi

Cred că soluția diplomatică este singura fezabilă, dar vom avea nevoie de ceva timp”

Iohannis: „Argumentul Austriei nu a fost unul construit împotriva României”

„Nu au fost din capul locului condiții pentru România puse de Austria. Condițiile pus de Austria s-au adresat Comisiei și felul în care CE poate să îngrădească migrația ilegală.

Argumentul Austriei nu a fost unul construit împotriva României sau Bulgariei. S-au folosit de această etapă pentru a arăta că au prea mulți migranți și în această situație ei nu consideră că trebuie lărgit spațiul Schengen.

Argumentul lor nu a fost unul antiromânesc sau antibulgăresc, a fost un argument legat de migrația ilegală”

Despre contestarea votului negativ al Austriei. „România nu va ataca această chestiune la Curtea Europeană de Justiție”

„Acum, la cald și la emoție tot felul de analiști vin cu tot de soluții, pot să vă spun că România nu va ataca această chestiune la Curtea Europeană de Justiție”

Iohannis, despre aprobarea aderării României la Schengen la următorul Consiliu JAI. „Nu vreau să fac predicții legate de un calendar”

„Nu vreau să fac predicții legate de un calendar, fiindcă tematica este prea complicată și vă dați seama că implică pe toată lumea din UE. Pot să vă spun că aceste solicitări (referitoare la migrație, n.red) către Comisie nu sunt noi.

Ele au apărut chiar înainte de Consiliul JAI și ne-am implicat în discuții cu Comisia împreună cu alți parteneri.

Comisia a venit în 6 decembrie cu un plan nou nouț pentru ruta balcanică (a migrației ilegale, n.red). Sigur, pe acest plan se mai poate lucra.

Comisia lucrează deja pentru aceste soluții. Ne considerăm partener în găsirea de soluții.

Poate nu e senzațional, dar România nu vrea și nu este atâta timp cât sunt eu aici parte a unei probleme, ci parte a unei soluții. Nu avem niciun interes să generăm sau să perpetuăm o problemă. Avem tot interesul să rezolvăm problemele, însă toți, dincolo de aceste explicații și parteneriate, trebuie să fie clar pentru toată lumea.

Schengen este una - ține de libertatea de mișcare a cetățeanului european, migrația este alta - ține de controlul unei migrații, a unor cetățeni care nu sunt europeni”

Știrea inițială

Reuniunea UE-ASEAN marchează 45 de ani de dialog între Uniunea Europeană şi Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est. Este primul summit la care participă Klaus Iohannis, alături de reprezentanţii instituţiilor europene, şi cei 27 de lideri ai Uniunii Europene, marcând astfel o premieră istorică, a anunțat Administrația Prezidențială.

Întâlnirea la nivel înalt va oferi liderilor UE şi ASEAN oportunitatea de a aborda problemele regionale şi globale, inclusiv provocările legate de securitate, precum şi de a identifica proiecte de interes comun în domenii precum comerţ, schimbări climatice, biodiversitate, conectivitate, agendă digitală şi securitate alimentară.

Războiul din Ucraina, printre subiectele prioritare de la reuniunea Consiliului European

Preşedintele Klaus Iohannis va participa joi la reuniunea Consiliului European, unde va discuta cu liderii europeni despre războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, atât din perspectiva sprijinului oferit de UE statului ucrainean, cât și din cea a angajării răspunderii Moscovei.

Unul dintre subiectele abordate vizează coordonarea sprijinului acordat Ucrainei, în condițiile în care infrastructura critică și energetică a fost distrusă de bombardamentele repetate, ceea ce a lăsat milioane de civili fără electricitate, căldură sau apă curentă. Acest lucru solicită un răspuns rapid, inclusiv din punct de vedere umanitar.

Klaus Iohannis va discuta cu liderii UE despre sprijinul pentru Republica Moldova

De asemenea, va fi abordată continuarea sprijinului pentru Republica Moldova, grav afectată din cauza războiului declanșat în Ucraina de armata rusă.

„Liderii europeni vor analiza şi stadiul demersurilor realizate în domeniul securităţii şi apărării, în vederea consolidării capacităţilor europene în acest domeniu.

O altă temă de discuţii o reprezintă progresele realizate în domeniul energiei, în direcţia trasată de Concluziile Consiliului European din luna octombrie a acestui an, precum şi modalităţile de consolidare a rezilienţei economiilor europene.

Pe agenda Consiliului European figurează şi o dezbatere strategică privind Vecinătatea Sudică a Uniunii Europene, precum şi o discuţie privind rezultatele Summitului UE - Balcanii de Vest de la Tirana şi cooperarea cu statele din această regiune, inclusiv pe dimensiunea migraţiei. Liderii europeni vor purta şi o discuţie strategică privind relaţiile Uniunii Europene cu Statele Unite ale Americii, cu accent pe securitate şi cooperarea economică”, a mai precizat Administrația Prezidențială.

Totodată, președintele Klaus Iohannis va ridica în cadrul Consiliului European și subiectul aderării României la spaţiul Schengen. Șeful statului a precizat luni că un nou vot privind accederea țării noastre la spațiul de liberă circulație va putea fi exprimat doar în Consiliul JAI.

Înaintea Consiliului European, Klaus Iohannis a mai spus că ar urma să prezinte două-trei acțiuni pe care vrea să le inițieze, astfel încât România să înregistreze progrese în vederea aderării la spaţiul Schengen.

El a mai spus că ar urma să prezinte, înaintea Consiliului European, mai multe acţiuni pe care intenţionează să le iniţieze, astfel încât România să înregistreze progrese în vederea aderării la spaţiul Schengen.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE