Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne, a declarat că tergiversarea aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen va provoca pierderi întregii Uniuni. De asemenea, oficialul european a afirmat că regretă votul din Consiliul JAI prin care a fost respinsă integrarea țării noastre și a vecinilor bulgari în spațiul de liberă circulație.
Comisarul european pentru Afaceri Interne a făcut aceste afirmații marți seara, la Strasbourg, la finalul unei dezbateri în cadrul Parlamentului European pe tema extinderii spaţiului Schengen.
Ylva Johansson: „Bulgaria şi România vor adera la Schengen, cu toţii vom avea de câştigat”
"Când, nu dacă, Bulgaria şi România vor adera la Schengen, cu toţii vom avea de câştigat. Mai mult comerţ, turism, călătorii, un impuls pentru piaţa unică, cu toţii vom fi mai în siguranţă cu folosirea extinsă a SIS (Sistemul de informaţii Schengen), iar poliţiştii de frontieră care acum trebuie să facă controale vor merge să protejeze frontierele externe", a afirmat Johansson, potrivit Agerpres.
"Dacă aderarea României şi Bulgariei este întârziată în continuare cu toţii avem de pierdut. Eu sunt prima care spune că avem provocări semnificative în UE cu privire la securitate, la migraţie nereglementată, cu privire la statul de drept, dar nu trebuie să confundăm aceste provocări, cărora trebuie să le facem faţă împreună, cu criteriile de aderare la Schengen. Avem nevoie de România şi Bulgaria în Schengen pentru a putea face faţă mai bine acestor provocări", a spus comisarul european pentru Afaceri Interne.
Comisar european, despre opoziția față de extinderea Schengen. „Arată că suntem divizaţi”
Ylva Johansson se numără printre susținătorii fermi ai aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen. Ea a amintit că Executivul UE a adoptat recent planul de acţiune pentru a combate sosirile ilegale pe ruta Balcanilor de Vest.
„Deci noi, de partea Comisiei, facem mult, şi vedem şi rezultate, pentru că numărul celor care sosesc pe ruta Balcanilor scade. Însă, bineînţeles, mai este mult de făcut", a recunoscut oficialul european, potrivit sursei citate.
De asemenea, comisarul european pentru Afaceri Interne a reiterat că regretă decizia Consiliului JAI de joi de a respinge aderarea României şi Bulgariei.
"Arată că suntem divizaţi, fracturaţi, într-un moment în care avem nevoie de unitate şi solidaritate şi singurul câştigător este (Vladimir) Putin, care în mod activ şi intenţionat incită la divizare în Uniunea noastră", a spus ea.
Johansson: „Bulgaria şi România au dreptul să adere odată ce au fost respectate toate criteriile”
Comisarul european pentru afaceri interne a subliniat că tergiversarea aderarării celor două ţări nu mai are niciun sens.
"Bulgaria şi România au dreptul să adere odată ce au fost respectate toate criteriile. Şi au fost respectate. Comisia a spus asta în 2011 şi am mai transmis-o o dată acum câteva săptămâni în comunicarea noastră cu privire la Schengen. Am avut două misiuni la faţa locului în acest an. Angajamentele trebuie respectate, momentul este cel potrivit. A venit momentul ca Bulgaria şi România să intre în Schengen", a reiterat Johansson, care a repetat în cuvântul său de final angajamentul de a obţine aderarea României şi Bulgariei la Schengen anul viitor.