Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Israelul ar urma să schimbe strategia în discuțiile privind un armistițiu în Gaza. Ce concesii ar putea face Netanyahu

Israelul a lăsat de înțeles că ar putea elibera un grup de prizonieri palestinieni de profil înalt în schimbul eliberării unor ostaticii israelieni, potrivit publicației The New York Times. Această decizie ar reprezenta o schimbare majoră de atitudine din partea israelienilor care au refuzat până acum să ia în calcul un astfel de scenariu.

Ce prevede noua propunere

Tentativele de a ajunge la un armistițiu au fost zădărnicite parțial din cauza refuzului Israelului de a elibera palestinieni condamnați pentru crime, o măsură cerută de Hamas. Acum, negociatorii israelieni au acceptat o propunere americană care prevede eliberarea a cinci soldați israelieni de sex feminin în schimbul a 15 palestinieni condamnați pentru terorism, potrivit unor oficiali citați de publicația americană menționată anterior.

Guvernul israelian a evitat anterior o astfel de concesie, în parte pentru că eliberarea palestinienilor condamnați pentru acte de terorism, chiar și în schimbul unor ostatici israelieni, ar atrage critici interne semnificative.

Alte elemente ale unui posibil acord - inclusiv durata unei încetări a focului și cererea Hamas de retragere completă a forțelor militare israeliene din Gaza - sunt încă în discuție.

Mediatorii încearcă să încheie un acord înainte de începere Ramadanului, o sărbătoare musulmană importantă care va debuta în aproximativ două săptămâni. O delegație israeliană ar urma să sosească în Qatar chiar luni pentru a continua negocierile.

În trecut, israelienii au mai făcut concesii similare. De pildă, în 2011, guvernul israelian a acceptat eliberarea a peste 1.000 de prizonieri palestinieni în schimbul unui militar israelian, Gilad Shalit.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE