Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Învingătorii și pierzătorii după Super Marțea alegerilor primare din SUA. Trump și Biden, victorii notabile

În Statele Unite ale Americii, cresc șansele pentru o nouă confruntare prezidențială, între actual președinte, Joe Biden și rivalul său, Donald Trump. Cei doi au câștigat alegerile primare din Statele Unite, în partidele lor democrat și respectiv republican.

Marți a fost cea mai importantă zi de până acum în lupta pentru nominalizarea prezidențială a fiecărui partid major din SUA, cel puțin în ceea ce privește numărul total de voturi exprimate. Astfel, în urma "Super Tuesday", 15 state au organizat concursuri în rândul republicanilor și democraților, dar a existat și un caucus democrat în Samoa Americană.

Învingătorii și pierzătorii după Super Marțea alegerilor primare din SUA

Președintele în exercițiu, Joe Biden, și fostul președinte, Donald Trump, au dominat alegerile primare, cu victorii notabile în California și Texas, potrivit CNN.

Trump a câştigat primarele republicane din statele Virginia, Carolina de Nord, Oklahoma, Tennessee, Maine, Arkansas, Massachusetts, Alabama, Minnesota, Colorado şi Texas, potrivit AFP.

Presa americană susține că Joe Biden s-a confruntat cu "o opoziție simbolică", iar Trump "nu a fost în pericol" în fața unicului său rival rămas, fostul ambasador al Națiunilor Unite Nikki Haley. Astfel, atât Trump, cât și Biden au obținut victorii mari.

Cursa din partidul republicanilor s-a încheiat, chiar dacă Trump încă nu a obținut oficial nominalizarea. Însă cu excepția statului Vermont, Trump a obținut victorii impresionante peste tot.

În Virginia, unde campania dusă de Nikki Haley dăduse o ușoară speranță că rezultatul ar putea fi altul, Trump a câștigat cu aproximativ 30 de puncte. Performanţa sa electorală în cadrul partidului aproape că i-a asigurat nominalizarea prezidenţială, deşi, va trebui să mai aştepte câteva săptămâni pentru a o elimina matematic pe rivala sa din partid Nikki Haley. Fosta ambasadoare la ONU a câștigat însă, în unul din cele 15 state americane, în Vermont, și nu va renunța la cursă în partidul republican.

Trump este aproape de victorii și mai mari în California și Texas, cele mai populate state.

Trump și Biden, victorii așteptate la alegerile primare

Presa americană spune că victoria lui Trump este "o revenire remarcabilă pentru un candidat a cărui carieră politică părea să se încheie în urma revoltei de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021". Însă această situație incertă încă planează asupra lui Trump, mai ales din cauza celor 91 de acuzații penale cu care se confruntă.

Analiștii americani vorbesc și despre "câteva semne de avertizare pentru Trump, cu anumite slăbiciuni în clasele sociale medii și mai bogate, precum suburbiile din nordul Virginiei". Cu toate acestea, remarca generală este că "republicanii sunt partidul lui Trump".

În ceea ce-l privește pe Biden, el a câștigat cu marje uriașe aproape peste tot, exceptând micuțul stat Samoa Americană. Caucusul acelui teritoriului a fost câștigat de un anume Jason Palmer, care a obținut un total surprinzător, de 51 de voturi. Însă, per total, președintele actual, despre care se crede adesea că este subestimat, "este pe calea către nominalitate".

Dar cel mai surprinzător rezultat al acestor alegeri primare, în interiorul democraților, excluzând Samoa Americană, a fost în Minnesota, ceea ce a reprezentat "o veste proastă pentru Biden".

Preşedintele Joe Biden a declarat că Donald Trump "este hotărât să ne distrugă democraţia. Vom continua să mergem înainte sau îi vom permite lui Donald Trump să ne tragă înapoi în haosul, dezbinarea şi obscurantismul care i-au definit mandatul?".

Alegerile care au avut loc în așa-numita Super Marți, s-au desfășurat în 15 state și contează foarte mult ca rezultat, în cursa pentru Casa Albă din noiembrie.

Potrivit estimărilor, atât Donald Trump cât și Joe Biden se confruntă cu o cotă de popularitate, în scădere. Și aceasta pentru că în Statele Unite sunt însă foarte mulţi indecişi, foarte mulţi alegători independenţi şi, conform unor sondaje, mulţi americani nu sunt entuziasmaţi de niciunul dintre cei doi potențiali candidaţi. Mulți americani nu ar dori să revadă o confruntare între Joe Biden şi Donald Trump, atât din cauza vârstelor lor înaintate, cât şi a numeroaselor procese care i-au fost intentate republicanului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE