Peste 500 de foști militari americani, inclusiv mai mulți generali și amirali, au acceptat, începând cu 2015, să lucreze pentru guverne străine în special în state cunoscute pentru încălcarea drepturilor omului, potrivit unei investigații realizate de „The Washington Post”.
În Arabia Saudită, cincisprezece foști generali și amirali americani au lucrat în posturi de consultanți pentru Ministerul Apărării de la Riad, începând cu 2016. Ministerul este condus de prințul moștenitor, Mohammed bin Salman, liderul de facto al regatului despre care agențiile de informații din Statele Unite spun că a ordonat în 2018 uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, un critic al regimului.
Fost șef al NSA, în slujba Arabiei Saudite
Pe lista foștilor generali americani plătiți de Arabia Saudită se află și James L. Jones, fostul consilier pentru securitate națională al președintelui Barack Obama și Keith Alexander, cel care a condus Agenția de Securitate Națională (NSA) în timpul administrațiilor Obama și Bush Jr. Pe lista consultanților se mai află și un fost general cu patru stele din forțele aeriene, dar și un fost comandant al forțelor americane din Afganistan. Aceștia au jucat un rol esențial, deși în mare măsură invizibil, în modernizarea armatei Arabiei Saudite.
Sute de mii de dolari pentru serviciile foștilor militari americani
Congresul Statelor Unite permite foștilor militari, precum și rezerviștilor să lucreze pentru guverne străine, dar aceștia trebuie să obțină mai întâi aprobarea de la ramura specifică a forțelor armate în care au activat, precum și de la Departamentul de Stat. Totuși, așa cum arată și detaliile investigației, Washingtonul a încercat să secretizeze angajările respective, inclusiv sumele de bani pe care le obțineau foștii militari. Documentele obținute de „The Washington Post” arată că aceștia primeau pachete salariale care depășeau cu mult veniturile obținute în timpul serviciului lor militar în Statele Unite. Generalii cu patru stele obțineau 203.698 de dolari anual, iar în unele cazuri chiar mai mult.
Arabia Saudită nu era singurul stat interesat de serviciile foștilor militari americani. Alte state din Orientul Mijloiu precum Emiratele Arabe Unite sau Qatar ofereau pachete salariale la fel de atractive.
Conform legii federale, personalul militar american pensionat – definit în general ca cei care au servit cel puțin 20 de ani în uniformă și au dreptul la o pensie – nu poate primi nimic de valoare de la guverne străine care le-ar putea compromite loialitatea față de Statele Unite. Cei care doresc să obțină o autorizație pentru a munci în străinătate trebuie să treacă de o verificare riguroasă, inclusiv din partea serviciilor de contrainformații. Dar așa cum arată și investigația, aprobările erau aproape automate. Din cele peste 500 de aplicații depuse din 2015, aproximativ 95% au fost acceptate.
Documentele arată că Michael Flynn, cel care a servit pentru o perioadă scurtă în funcția de consilier pentru securitate națională în timpul administrației Trump a obținut aproape jumătate de milion de dolari (449.807 de dolari) din partea Rusiei și a Turciei în 2015. Activitatea lui Flynn a ieșit la iveală după ce acesta a fost fotografiat alături de Vladimir Putin la o gală din 2015, organizată la Moscova. În cadrul evenimentului respectiv se sărbătoreau 10 ani de la înființarea Russia Today, una dintre agențiile mass-media de propagandă ale Kremlinului. Flynn ar fi primit 38.557 de dolari pentru a călători la Moscova și pentru a vorbi în cadrul evenimentului.
În 2017 Flynn a recunoscut că a mințit FBI-ul în ceea ce privește legăturile sale cu Moscova. Trump avea să îl grațieze trei ani mai târziu.