Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis că România nu va trimite militari în Ucraina și a dat asigurări că țara noastră este un hub logistic, care, la nevoie, poate pune la dispoziție elemente de logistică și infrastructură militară.
Întrebat dacă România va participa la reuniunea miniștrilor Apărării din UE de la Paris, Ilie Bolojan a explicat că țara noastră va fi reprezentată la această întrevedere și a dat asigurări că nu vor fi trimise trupe în Ucraina.
„După decizia care a fost adoptată astăzi, așa cum ați precizat, va fi o întâlnire la Paris cu miniștrii Apărării și șefii de state majore care să analizeze posibilitatea prin care ar fi posibil să se asigure o zonă de sprijin, de garanții de securitate după ce se ajunge la un acord de pace.
Cred că reprezentanții României vor participa, nu pentru că vom trimite trupe în teren. Nu vom trimite trupe în teren. Ca să fie lucrurile fără echivoc.”, a declarat președintele interimar Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan: „România este și astăzi un hub logistic”
„România este și astăzi un hub logistic pentru ca aceste trupe să poată să ajungă, dacă va fi cazul, subliniez, în zona Ucrainei. Suntem un hub logistic pentru tot ceea ce înseamnă astăzi exportul pe care Ucraina îl face.
Din punctul de vedere al logisticii militare, prezența României va fi necesară pentru a ști care este gândirea și dacă vor fi elemente care țin de folosirea infrastructurii noastre, baze militare de pe teritoriul României, de exemplu, sau elemente de altă infrastructură, porturi, aeroporturi, e logic ca reprezentanții Ministerului Apărării să știe aceste aspecte”, a mai precizat președintele interimar.
Acordul pentru pacea din Ucraina ar putea fi semnat săptămâna viitoare
„În ceea ce privește dialogul transatlantic, el are loc și în prezent, atât în ceea ce privește discuțiile dintre experți, dar înțelegem din ceea ce a prezentat președintele Zelenski, că săptămâna viitoare sunt toate șansele să se semneze acest acord care nu s-a semnat la ultima întâlnire, din păcate. Semnarea acelui acord va fi o bază bună pentru ca discuțiile să continue în așa fel încât să se treacă la discuții aprofundate care să aibă ca efect atât încetarea focului, dar și găsirea unei soluții pentru ca ea să nu fie o chestiune provizorie”, a punctat Bolojan.