Președintele interimar Ilie Bolojan a participat, joi, la reuniunea Consiliului European. El a susținut o conferință de presă în care s-au discutat aspecte cruciale în special legate de securitatea militară și energetică a Europei.
Ilie Bolojan: „Consolidarea apărării în 5 ani"
Unul dintre cele mai importante aspecte care privesc direct România este accelerarea finalizării construcției celor opt hidrocentrale începute în vremea comunismului. În plus, exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră ar putea transforma România într-o forță energetică europeană și chiar am putea exporta energie.
Ilie Bolojan, președinte interimar al României: „S-au discutat mai multe subiecte și două subiecte foarte importate pentru țările noastre: partea de competitivitate și partea de apărare și securitate a Europei. Aș vrea să insist pe aceste două aspecte. În ceea ce privește partea de competitivitate, UE, pentru a fi mai puternică, trebuie să fie mai competitivă economic, în așa fel încât să poată susține prosperitatea și locurile de muncă de calitate pentru cetățenii ei.
O direcție importantă este cea de simplificare și de reducere a birocrației. Atât la nivel european, dar și la nivel național, se va lucra pe partea de reglementare, pe partea de simplificare, în așa fel încât să fie reduse costurile administrative, pentru ca firmele să cheltuiască mai puțin pentru a se conforma.
De asemenea, se vor simplifica achizițiile, în general, cu specific pe cele legate de apărare, în așa fel încât procedurile să nu mai fie atât de birocratice. În felul acesta, se vor crea condiții suplimentare pentru o creștere economică pentru susținerea antreprenoriatului și pentru o legătură mai bună între stat și cetățeni.
O altă direcție pentru a avea o economie mai competitivă este cea legată de energie la prețuri accesibile. Unul din efectele pe care le-am avut în acești ani, după începerea războiului din Ucraina, a fost creșterea prețurilor la energie în țările UE și o direcție importantă este de a urmări o energie la prețuri mai bune, astfel încât să fie protejate atât familiile, cât și companiile europene, pentru a putea rămâne competitive pe piața globală. Se are în vedere aici interconectarea piețelor de energie, planificarea investițiilor în zona transfrontalieră, autorizarea proiectelor de energie în termene cât mai scurte.
Vom face ca, într-un an-doi, să avem aceste hidrocentrale funcționale, să avem o îmbunătățire a mixului energetic, pentru că prețul energiei produse pe hidro este mult mai bun decât al celei pe combustibili fosili.
Din datele pe care le am de la Ministerul Energiei, suntem în această situație cu 8 hidrocentrale, care au un stadiu de realizare între 65 și 90 la sută și care sunt în situații de blocaj din cauza reavizării pe aspecte de mediu. Gândiți-vă că, la o astfel de lucrare, care a fost începută înainte de 1989, în mod natural, din moment ce nu s-a mai lucrat, vegetația a crescut din nou și mi se pare anormal să reluăm toate procesele de avizare de la zero, ca și cum am defrișa o pădure de zeci de ani, în condițiile în care intervenția umană s-a produs deja. Integrarea acestor lucrări în sectorul național energetic ne-ar aduce niște câștiguri importante, cel puțin 650 de Megawați de energie produsă într-un singur an.
De asemenea, tot în acest domeniu al unei energii la un preț mai bun în anumite perioade ale anului și ore ale zilei, unde cererea este mult mai mare decât capacitatea noastră de a produce, este și interconectarea piețelor energetice.
Datorită modului în care a fost reorganizată UE, în anii anteriori, datorită despărțirii dintre blocul estic și cel vestic, între cele două foste blocuri încă conectările dintre țări nu sunt bine realizate. De exemplu, pe relația Slovacia - Austria - Ungaria - România, avem probleme destul de serioase pe partea de conectare pe liniile electrice. O astfel de conectare ar asigura transferul de energie din zona de vest a Europei în zona de est, cel puțin în următorii doi-trei ani, pentru că în vest este un surplus de energie în anumite perioade.
Iar odată cu realizarea investițiilor pe nuclear în România, cu finalizarea acestor hidrocentrale și cu creșterea producției de gaz din Marea Neagră, am putea fi în situația să exportăm noi energie și s-ar crea niște avantaje atât pentru companiile românești, dar și pentru piața de energie în general.
O altă direcție a fost susținerea unei piețe de capital integrată. Aici, cu toate că în Europa sunt economii importante la populație, cu toate că companiile au nevoie de finanțare, datorită fragmentării piețelor în fiecare țară, datorită practicilor de supraveghere diferite, apetența cetățenilor și investitorilor pentru a investi în bursele europene este mult mai scăzută decât în cele americane, de exemplu. Având în vedere această realitate, Comisia va urmări, în perioada următoare, să susțină practici de supraveghere convergente, să avem aceleași reguli, în general. Fiecare țară a luat o directivă europeană, a aplicat-o modificând-o uneori și a înființat propriile autorități de supraveghere, care uneori sunt diferit organizate de la o țară la alta și e dificil să investești dintr-un stat în altul, pe piețele financiare. De asemenea, există legislație diferită de la țară la țară.
O altă direcție e susținerea industiei și competenței într-o piață unică. Aici se vor urmări susținerea inteligenței artificiale, a semiconductorilor, a tehnologiilor moderne în comunicații, dobândirea și cunoașterea competenților în întreaga UE, susținerea cercetării și inovării și susținerea industriilor în tranziție, precum industria auto, cea aeriană sau industriile consumatoare de energie.
S-a acceptat o amânare a standardelor de performanță în CO2 și, față de niște prevederi care trebuiau îndeplinite la finalul acestui an, au fost amânate aceste termene cu doi ani. În felul acesta, industria auto din toată Europa, inclusiv cele din România, nu vor mai plăti aceste taxe pentru că nu au reușit să atingă acești indicatori a scăderii emisiilor de CO2."
Consolidarea apărării, în termen de 5 ani
Bolojan a vobit și despre posibilitatea ca Statele Unite ale Americii să-și retragă o parte din trupe din Europa și din România. Președintele interimar este sigur că americanii își vor respecta contractele, însă recunoaște că NATO nu poate funcționa fără SUA.
Ilie Bolojan, președintele interimar al României: „Cel de-al doilea aspect important este cel legat de apărare și securitate europeană. S-au discutat aspecte care țin de acceleraea măsurilor pentru pregătirea apărării europene, în așa fel încât să existe o consolidare importantă într-un termen de 5 ani, NATO rămânând în continuare fundamentul apărării colective.
În perioada următoare, statele membre vor putea să deruleze achiziții pentru apărare în comun, ceea ce este o oportunitate pentru industria națională de apărare de a intra în lanțurile valorice ale industriei europene sau în cele globale de apărare. Atât MApN, cât și Ministerul Economiei, companiile private din domeniul apărării, dar și altele care sunt furnizoare în industria auto, de componente care pot fi transferate în industria de apărare vor trebui să lucreze pentru a analiza oportunitățile acestei finanțări în așa fel încât să intrăm în niște conglomerate europene, pentru a putea derula achiziții comune și pentru a putea accesa finanțările care ne sunt puse la dispoziție de UE.
Toate aceste aspecte au fost aprobate și nu au fost elemente contradictorii.
Nu există o sumă pe care o are fiecare țară la dispoziție. Practic, fiecare țară, respectând regulile propuse de Comisie, va prezenta într-o formă simplificată o aplicație de finanțare, care va depinde de prioritățile pe care MApN le va stabili pentru achiziții, dar și de strategia de apărare europeană, în general, pentru că unele achiziții vor fi făcute la nivel european.
În urma acestei partajări de responsabilități, vom stabili pe ce priorități vom merge. În ceea ce privește companiile implicate, avem peste 100 de companii private sau de stat care sunt în industria de apărare și acestea vor putea participa la acest tip de proiecte. Sper să fie atât companiile care țin de statul român, dar și celelalte implicate, pentru că fiecare comandă care se va executa în România din aceste piețe înseamnă locuri de muncă în România, salarii mai bune, tehnologie care este asimilată de industria noastră și înseamnă capabilități în viitor. Cu cât se mobilizează mai repede, cu atât mai bine și cred că în perioada următoare va trebui o mobilizare în acest sens.
Nu există restricții legate de a cumpăra în anumite marje. Comisia Europeană și-ar dori ca majoritatea acestor achiziții să se facă din țări ale UE, dar nu există o interdicție să fie făcute achiziții și de pe alte piețe.
Din punctul meu de vedere, intrarea industriei românești în lanțul valoric al industriei militare europene și integrarea tuturor țărilor în acest sistem va face ca, exact cum este în industria auto, aproape fiecare țară să aibă componente de producție care să fie integrate apoi și toată lumea să aibă de câștigat. Asta nu înseamnă că o tehnologie care vine din alte țări, precum SUA, nu poate fi produsă în sistem de offset în Europa sau România.
NATO rămâne fundamentul apărării, iar NATO, fără SUA, nu-și poate respecta acest fundament. Consider că toate aranjamentele militare pe care România le-a făcut cu SUA trebuie să fie respectate și există bugete alocate în acest scop, există o continuitate a tuturor programelor NATO în România și nu există niciun fel de probleme din acest punct de vedere. Există angajamentele care țin de NATO, există contracte și suntem convinși că vor fi derulate în continuare.
Suntem cu toții conștienți că România are nevoie de o guvernare stabilă nu doar până la alegeri, ci și după, pentru că o stabilitate politică este o condiție pentru ca țara noastră să rămână într-o situație stabilitate economică, ceea ce înseamnă că există condiții pentru absorbția de fonduri europene, pentru a face reformele și pentru a asigura posibilități de creștere. Dacă această condiție de stabilitate nu va fi respectată, ea va contribui la retrogradarea țării noastre și asta generează mari complicații economice, în primul rând pentru oamenii simpli care au rate, credite, cheltuieli. Cu siguranță câștigarea alegerilor de către candidatul pe care coaliția îl susține va contribui la o stabilitate politică, asta ar fi un lucru cert.
Anul trecut, cifra de 20 de miliarde a fost suportul total pentru Ucraina. S-a convenit ca, în continuare, să se susțină, dpdv finanaciar și al muniției Ucraina, pentru a putea rezista, pentru a nu se rupe frontul, în așa fel încât, atunci când se va ajunge la o încetare a focului, să fie în măsură să ducă la o stabilizare a lucrurilor și la o pace care să dăinuie și să nu fie doar o scurtă încetare a focului. Asta e logica pentru care se acordă în continuare sprijin Ucrainei. A rămas un ajutor voluntar și fiecare stat va susține această chestiune. România va fi, ca și până acum, un hub logistic, pentru ca pericolul să fie ținut departe de granițele noastre.
Au fost două aspecte pe care administrația Trump le-a anunțat. Unul se referă la necesitatea ca țările europene să contribuie cu un procent mai mare la apărarea Europei, ceea ce a fost acceptat de țările europene și toate deciziile adoptate până acum duc la direcția crețterii cheltuielilor pentru apărare.
Pe de altă parte, a fost anunțul administrației de a reașeza trupele americane, nu doar din Europa, ci la nivel global, ceea ce va fi decis de Pentagon. Nu pot să fac comentarii legate de modul în care vor fi rearanjate. Ceea ce pot să spun este că existența bazelor militare NATO în România, ale soldaților americani și aliați, este un punct important pentru securitatea țării noastre și cred că trebuie să susținem existența acestor baze pe tot flancul de est, inclusiv în România. Există o posibilitate ca țările candidate să intre în aceste parteneriate pentru a face achiziții pn comun (n.r.: referitor la Moldova) și ar exista această posibilitate."
27 de șefi de state și de guvern, la Bruxelles
27 de șefi de state și de guvern se reunesc la Bruxelles, în cadrul unui nou summit al Consiliului European. Se caută soluții pentru asigurarea securității în noul context internațional.
Sute de miliarde de euro sunt preconizate a fi cheltuite pentru acest efort. Dar este nevoie de consens pentru acest plan și, mai ales, pe formele viitoare de ajutor pentru Ucraina.
Și președintele interimar Ilie Bolojan participă la summit. El a precizat că la Consiliul European se vor discuta două subiecte, unul legat de competitivitate, iar al doilea legat de apărarea europeană.
Ce se află pe agenda reuniunii
„Avem nevoie de o economie competitivă pentru a oferi prosperitate cetățenilor europeni, pentru a crea slujbe mai bune pentru oameni și pentru a asigura dezvoltare în viitor. Aici vor fi câteva subiecte: partea de simplificare, partea de facilități administrative pentru ca sarcinile companiilor să fie mult mai scăzute față de ceea ce avem astăzi. Un alt subiect important este partea de energie, în așa fel încât să existe o energie mai ieftină pentru familii și pentru companii și, de asemenea, o unificare a piețelor de capital în așa fel încât atât creditele pe care le iau companiile, cât și plasamentele financiare pe care le fac oamenii să fie mai avantajoase pentru ei.
Pe partea de apărare, care este legată de economia competitivă, se va discuta despre Ucraina, de asemenea, despre dezvoltarea industriei europene de apărare în așa fel încât în afară de creșterea cheltuielilor pe apărare să existe un efect economic favorabil prin dezvoltarea conglomeratelor de apărare europene pentru a crea noi locuri de muncă în economiile europene, pentru a dezvolta cercetarea și tehnologia. De asemenea, se va discuta despre Orientul Mijlociu”, a spus Bolojan, înaintea reuniunii Consiliului European.