Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Guvernul Bolojan a căzut. Moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR la adresa Executivului condus de Ilie Bolojan a trecut cu 281 voturi pentru, în plenul Parlamentului. S-au înregistrat 4 voturi împotrivă. Trei voturi au fost anulate.

Guvernul Bolojan a picat

Guvernul a căzut și sunt așteptate negocieri politice delicate, pentru a stabili următoarea conducere a țării. Deocamdată, premierul Ilie Bolojan și miniștrii săi rămân în funcție, cu statut de interimari pentru maximum 45 de zile.

Este momentul în care fiecare tabără vede dacă socotelile din zilele anterioare moțiunii pot sta în picoare: atât liberalii, cât și social-democrații se întâlnesc după ședința din plen pentru a-și stabili partenerii și viitorul.

Ce strategii au partidele

În interiorul PNL, ruptura dintre tabăra pro și anti-Bolojan s-a adâncit, fiecare mizând pe scenarii diferite: fie intrarea în Opoziție și formarea unui pol de centru-dreapta alături de USR și alte partide mai mici, fie o reconciliere rapidă cu PSD, chiar cu riscul schimbării liderului liberal.

În același timp, USR și UDMR își calibrează propriile decizii în funcție de direcția pe care o va lua PNL. USR înclină spre Opoziție, sperând să capitalizeze electoral, în timp ce UDMR rămâne flexibil, deschis atât unui guvern majoritar cu PSD, cât și susținerii unui executiv minoritar.

Rolul-cheie îl joacă președintele Nicușor Dan

Președintele României Nicușor Dan urmează să convoace consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de prim-ministru.

Noul premier propus trebuie să obțină votul de încredere al Parlamentului pentru a forma un nou guvern.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews