Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Guvernatoarea Găgăuziei cere ajutorul lui Putin. Evghenia Guțul, reținută pe aeroportul din Chișinău, a trimis o scrisoare la Kremlin

Guvernatoarea prorusă a autonomiei găgăuze din Republica Moldova, Evghenia Guțul, i-a cerut liderului rus Vladimir Putin să intervină pentru a fi eliberată. Aceasta a fost reținută marți seara pe aeroportul din Chișinău, în timp ce încerca să plece la Istanbul. Ea este acuzată de complicitate la finanțarea ilegală a partidului politic Șor, care a fost declarat neconstituțional din 2023, și a unui concurent electoral promovat de un grup criminal organizat. 

Într-o scrisoare adresată lui Vladimir Putin, bașcana găgăuziei acuză Chișinăul că desfășoară o campanie de persecutare a celor care militează pentru aprofundarea relațiilor de prietenie cu Rusia. Potrivit acesteia, Chișinăul provoacă un conflict civil în regiune.

„Vă rog, în calitate de lider al unei mari puteri și apărător istoric al drepturilor popoarelor, să folosiți toate mecanismele diplomatice și politice pentru a pune presiune pe Chișinău în vederea eliberării mele imediate”, se menționează în scrisoarea trimisă la Kremlin. 

Evghenia Guțul i-a cerut ajutor și președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan. După reținerea guvernatoarei din găgăuzia, mai mulți susținători ai acesteia au protestat în capitala autonomiei. 

Evghenia Guțul este acuzată că ar fi acceptat finanțări ilegale de peste 2,2 milioane de euro. 

Reținerea guvernatoarei, care militează pentru aprofundarea relațiilor Republicii Moldova cu Rusia, a provocat reacția imediată a Moscovei. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a acuzat autoritățile moldovene că-i persecută pe oponenții politici ai președintei Maia Sandu și ai partidului de la guvernare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE