Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Grecii se tem de noile cărți de identitate și protestează. Oamenii cred că autoritățile le vor „controla mințile” și că îi vor putea „localiza” astfel

Mii de greci au protestat în Salonic față de introducerea unor noi cărți de identitate la nivelul întregii țări. Schimbarea actelor începe în septembrie, iar noile documente sunt tipărite în conformitate cu standardele UE. Ele vor avea cipuri pe care sunt stocate datele personale ale deținătorilor.

Peste trei mii de oameni au participat la protestul din Salonic față de noile cărți de identitate. Majoritatea protestatarilor susțin că noile documente conțin un cip de geolocalizare prin care le sunt accesate datele personale.

Unii dintre ei chiar spun că, în acest fel, mințile lor ar putea fi controlate de autorități. La miting au fost prezenți și preoți care au rostit rugăciuni în timpul demonstrațiilor.

Anastasios Theodoridis, protestatar: „Vom deveni o societate orwelliană. Va exista un document digital mare, gigantic, care va conține date personale, viețile noastre private, istoricul nostru medical, experiența de muncă, totul. Vei merge undeva și ei vor ști totul. Pentru mine, asta e inadmisibil”.

Ioannis Papazisis, protestatar: „Va conține numărul de înregistrare în Registrul de Securitate Socială, registrul TVA… și mai este o prevedere ascunsă: Guvernul va putea adăuga, pentru o mai bună administrare digitală, orice măsuri dorește. Dar noi nu le vom putea citi ca în cartea de identitate pe care o avem acum”.

Părintele Fotios, protestatar: „Cartea de identitate este o ștampilă. Suntem împotriva sigiliului antihristului. Suntem împotriva sistemului antihristului, împotriva măsurilor antihristului”.

„Încearcă să impună, prin identitatea digitală biometrică, sclavia absolută a speciei umane, ca să spun așa, și controlul absolut. Big Brother, în câteva cuvinte. De aceea ne aflăm astăzi aici”.

Noile cărți de identitate din Grecia vor conține aceleași informații ca până acum: numele posesorului și al părinților, adresa și înălțimea. Singura specificație nouă, grupa de sânge, va fi opțională.

Ce spune premierul Greciei despre proteste

Premierul Greciei a declarat că tranziția la noile documente face parte dintr-un sistem european comun de identificare, care urmează să devină obligatoriu.

Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei: „Nu voi vorbi acum în detaliu despre știrile false pe care le vehiculează unii oameni rău intenționați. Consider că sunt o minoritate a societății grecești. Cărțile de identitate nu conțin nici cipuri, nici camere, nici microfoane sau alte lucruri despre care am tot auzit. Să nu lăsăm cetățenii să devină victime ale batjocurii”.

Arhiepiscopul Ieronim al Greciei a spus că Sfântul Sinod al Bisericii va face o declarație oficială despre noile cărți de identitate și a îndemnat oamenii la „rațiune și prudență”.

Cu toate acestea, un nou protest ar urma să aibă loc weekendul viitor în capitala Greciei, Atena.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE