Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

GALERIE FOTO | Peste 160 de morți și sute de răniți în urma unui cutremur în Indonezia

Peste 160 de persoane au murit și alte sute au fost rănite după ce un cutremur a zguduit insula Java din Indonezia.

Salvatorii au încercat să ajungă la supraviețuitorii prinși sub dărâmături în timp ce mai multe replici au lovit insula. Guvernatorul din Java de Vest, Ridwan Kamil, a confirmat ulterior că numărul morților a crescut la cel puțin 162 de persoane.

Presa locală relatează, de asemenea, că în urma cutremurului aproximativ 13.000 de persoane au fost nevoite să-și părasească locuințele. Potrivit USGS, cutremurul a avut o magnitudine de 5,6 grade pe scara Richter, la o adâncime de 10 kilometri în regiunea Cianjur din provincia Java de Vest.

Cianjur se află la aproximativ 75 de kilometri sud de Jakarta, iar cutremurul a fost resimțit puternic în capitală și în zona înconjurătoare. Anterior, Herman Suherman, șeful administrației orașului Cianjur a declarat pentru postul de știri Metro TV că aproximativ 700 de persoane au fost rănit, relatează euronews.com.

Mii de case au fost distruse

„Au fost zeci de oameni uciși. Sute, poate chiar mii de case sunt avariate”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al administrației orașului Cianjur din Java de Vest.

Clădirile avariate includ un internat islamic, un spital și alte facilități publice.

VEZI GALERIA
5 imagini

Clădirile s-au cutremurat în Jakarta

În Jakarta clădirile înalte s-au cutremurat, iar unele au fost evacuate. În capitală nu au fost raportate victime sau pagube majore.

„Lucram când pământul s-a cutremurat. Am simțit clar cutremurul”, a spus Mayadita Waluyo, o avocată  în vârstă de 22 de ani. „Cutremurul a fost atât de puternic. Eu și colegii mei am decis să ieșim din biroul nostru de la etajul al nouălea folosind scările de urgență”, a declarat Vidi Primadhania, un angajat din Jakarta.

Indonezia este vulnerabilă în fața cutremurelor din cauza poziției sale geografice, în Cercul de foc al Pacificului, acolo unde mai multe plăci tectonice se intersectează. În februarie, un cutremur cu magnitudinea 6,2 grade pe scara Richter a ucis cel puțin 25 de persoane și a rănit peste 460 în provincia Sumatra de Vest.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE