Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

NATO invită Finlanda și Suedia să se alăture Alianței

NATO a invitat Suedia şi Finlanda să devină membre ale alianţei militare, potrivit unei declaraţii făcute publice miercuri, la summitul Alianţei Nord-Atlantice de la Madrid, relatează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

„Aderarea Finlandei şi Suediei va face ca aliaţii să fie mai în siguranţă, NATO mai puternic şi zona euro-atlantică mai sigură”, se subliniază în declaraţie, care menţionează că Alianţa a convenit şi asupra unui nou concept strategic.

Decizia liderilor NATO vine după Turcia și-a anunțat, ieri după-amiază, susținerea pentru aderarea celor două țări nordice. Un memorandum între miniștrii de externe ai celor trei țări a fost semnat în acest sens, aseară, la Madrid.

Până acum, autoritățile de la Ankara acuzau Finlanda, și în special Suedia, că sunt un „refugiu sigur” pentru militanții kurzi membri ai PKK și FETO, pe care guvernul turc îi consideră „teroriști”.

Mai exact, ca parte a memorandumului, Turcia va cere Finlandei şi Suediei extrădarea a 33 de persoane ce aparţin Partidului Muncitoresc din Kurdistan (PKK) şi mișcării Gülen (denumită de guvernul turc ca „FETO”), a anunţat astăzi ministrul turc al justiţiei, Bekir Bozdag. 

„În cadrul noului acord, vom cere Finlandei extrădarea a şase membri ai PKK şi a şase membri ai FETO, şi Suediei să extrădeze zece membri ai FETO şi 11 ai PKK”, a declarat ministrul, informează AFP, citat de Agerpres.

„Le cerem să-și respecte promisiunile”, a continuat Bozdag, potrivit france24.

Pe cealaltă parte, Suedia și Finlanda s-au angajat, în cadrul memorandumului, să adreseze, cu „promptitudine și în profunzime”, cererile de deportare sau extrădare ale Turciei care sunt în așteptare privind suspecții de terorism, în concordanță cu Convenția Europeană privind Extrădările, a afirmat președintele finlandez, Sauli Niinisto, citat de Reuters.

„Nu ni s-a prezentat până acum nicio creanță, din câte știu eu”, a precizat Niinisto.

Luna trecută, pe 18 mai, Finlanda și Suedia și-au depus cererile de aderare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), ulterior invaziei Ruse în Ucraina.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE