România continuă să-l aibă pe Ivan Patzaichin, chiar dacă marele campion s-a stins în septembrie 2021. Memoria lui este vie și va continua să dăinuie și prin documentarul "Ivan, omul cu rădăcini în ape", a cărui premieră va avea loc la Paris, vineri, chiar în ziua în care este programată și finala competiției de canoe simplu, de la Jocurile Olimpice.
Filmul, realizat de Ana Preda, spune povestea adolescentului plecat din satul Mila 23, județul Tulcea, care a devenit multiplu medaliat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice.
Fiica lui Ivan Patzaichin, despre premiera documentarului "Ivan, omul cu rădăcini în ape"
Prezentă la Euronews România, fiica marelui campion la kaiac canoe, Beatrice Ivona Patzaichin-Rusu, a dezvăluit anumite detalii din film.
Beatrice Ivona Patzaichin: "Am să mă folosesc de ceea ce mi-a spus regizoarea, care, după ce a fost la avanpremieră, ne-am întâlnit și mi-a spus: 'acest film ar trebui dat în fiecare școală, în ora de dirigenție', ca toți copiii din România să vadă ce înseamnă cu adevărat o poveste a unui om de succes.
Este și un omagiu, desigur, dorim să ni-l reamintim permanent, cel puțin noi, familia, dar cred că este o lecție de viață pentru orice om. Eu sunt foarte subiectivă. Mie mi se pare că, pentru cei care l-au cunoscut pe tata, e o ocazie de a-l vedea, a-l auzi, ca și cum ar fi încă alături de noi. De asta mi se pare foarte emoționant.
Filmul conține multe fragmente audio cu vocea tatălui meu, imagini din arhivă, iar unele dintre ele au fost demult uitate și nu au mai apărut de mult în prim plan. Inclusiv o imagine cu tata când era junior, ceea ce este o raritate, pentru că tata a fost puțin timp junior, a ars repede etapele, pentru că așa a fost istoria lui în sport.
El a venit în caiac kanoe la 17 ani și la 18 ani era campion olimpic. De asta a fost totul foarte rapid și au fost puține ocaziile în care el să câștige competiții de juniori. Ana Preda, regizorul filmului, îmi arătase asta dinainte. Și imaginile de dinainte de a mă naște eu."
Ivan Patzaichin, pe lângă performanțele impresionante pe care le-a realizat, se remarcă și printr-o poveste de viață atipică. De altfel, a rămas celebră o vorbă mai veche a marelui Ivan: "Nici nu știu dacă m-am născut pe apă sau pe uscat".
Beatrice Ivona Patzaichin: "Asta l-a motivat pe el. Trei dintre consătenii lui au ieșit campioni mondiali. Și, fiind adolescent, i s-a părut extraordinar că toată lumea din sat vorbea despre ei, au aparut în ziar, au fost văzuți la singurul televizor de la căminul cultural, toți din sat au urmărit acest eveniment cu sufletul la gură. Și atunci când cei trei au venit în sat, în vacanță, i-a rugat să îl ia și pe el la Dinamo, pentru că și-a dorit foarte mult să devină și el campion ca și ei.
Tata a fost foarte atașat de bunicul lui, cred că l-a iubit cel mai mult pe bunicul lui, pe străbunicul meu și, de multe ori, dormea la el acasă. Erau și vecini și era foarte ușor. De multe ori, bunicul îl lua în barcă - în timp ce dormea - când pleca la pescuit și el pur și simplu se trezea în barcă atunci când apăreau razele soarelui și auzea clipocitul bărcii. Asta e imaginea pe care o povestea foarte des.
Nu mi-a povestit atât de mult de partea mai grea din copilăria lui. Noi ne amintim de copilărie cu drag, mai ales de evenimentele plăcute. Au fost multe episoade mai puțin plăcute în Deltă. Satul se inunda de două ori pe an, apa ajungea până la pat în casele oamenilor. Era o muncă pe care o făcea de două ori pe an. Mai era mersul după lemne, era și drumul anevoios și lung și acolo trebuiau să taie lemnele, să se întoarcă cu ele în sat.
Și viața de pescar. Înainte să fie sportiv, tata a fost ajutor de pescar, de la 16 ani. El a fost scos din producție ca să fie lăsat să meargă la Dinamo. A avut susținere, deși cred că mama lui a fost mai reticentă, fiind singurul copil. Cred că mama lui - pe care eu nu am cunoscu-o, pentru că s-a stins chiar înainte ca tata să o cunoască pe mama - din ce știu de la el, a avut un pic inima îndoită că pleacă de acasă singurul copil."
Patzaichin "a contrazis" legile lui Murphy
Rămâne de notorietate în istoria olimpismului și a sportului, în general, întâmplarea din 1972, când Ivan Patzaichin a reușit să termine seriile de la Jocurile Olimpice deși avea pagaia ruptă. Acea poveste provine însă dintr-o convingere interioară a lui Patzaichin, după cum a dezvăluit fiuca lui. Practic, el contrazicea una dintre legile lui Murphy.
"Dacă ceva poate să meargă prost, va merge", este una dintre ele. Nu însă și pentru Ivan.
Beatrice Ivona Patzaichin: "Povestea asta a spus-o de mai multe ori. Sportivii care ajung ultimii, la distanță foarte mare de restul sportivilor, sunt aplaudați. Tot era vorba mai devreme de spiritul Jocurilor Olimpice, unul este de a participa, nu de a câștiga - este dictonul lui Pierre de Coubertin. În ovațiile mulțimii, a ajuns la final. Întâi a fost descalificat, dar echipa a făcut contestație, au analizat că nu a depășit culoarul, a ajuns la finish. Apoi recalificări și apoi a câștigat și aurul.
Tata a venit din Deltă, era obișnuit cu lotca pescărească, însă canoea nu i-a fost prietenă la început. În primele două săptămâni, când a ajuns la Dinamo, s-a tot răsturnat cu canoea pentru că era altă barcă, trebuia să stea în altă poziție cu care nu era obișnuit. La un moment dat, căpătase un pic de teamă, pentru că făcuse atât de multe băi în Snagov, în luna martie. Această poveste este amintită și în film.
Tata avea foarte multe povești, nu sunt toate regăsite în film. Tata tot timpul spunea că, atunci când începea un lucru prost, era sigur că la final va fi bine, pentru că a avut multe incidente de-a lungul competițiilor importante. Și în 68, când a mers prima dată la Jocurile Olimpice, a pierdut prima cursă, cea de canoe simplu. Era atât de în față încât nu-i venea să creadă că este primul, la un moment dat s-a întors să vadă unde sunt adversarii și i s-a blocat un mușchi. Și din inerție a mers barca spre finish și a terminat pe locul 7.
Iar la zece minute - un sfert de oră, trebuia să tragă în canoea de 2, alături de Serghei Covaliov. Și toată lumea deja era îngrijorată că pierduse cursa din cauza unei probleme medicale și că s-ar putea să nu-și revină. Cu toate acestea, după ce i-au făcut masaj și l-au dat cu unguente, în zece minute a intrat în barcă, alături de Serghei, și a câștigat aurul. Nu a început întotdeauna cu dreptul.
El a fost un om al obiectivelor, cred, cum este acum la modă. Pe vremea aceea, nu era la modă să ai obiective și să îți atingi obiectivul. Își propunea să scoată un anumit timp în anul respectiv, să plece relaxat la competiții. Și atunci muncea foarte mult, se antrena mai mult decât colegii, pe furiș. Nu știu dacă neapărat de rușine. Probabil că nu se simțea neapărat bine nici față de colegi, pentru că el trăgea mai mult. Dar tata era respectat.
Sincer, nici el nu era sigur de numărul medaliilor câștigate. Cele pe care el le amintea erau cele 29, din care 7 la Jocurile Olimpice, una la europene, restul la Mondiale."
Regretele lui Ivan Patzaichin
Beatrice Ivona Patzaichin: "El spunea că oamenii, înainte, aveau mai mult grijă de Deltă decât au acum. Sigur că nimeni nu spune că oamenii să nu-și creeze condiții de trai mai bune, însă acum, în momentul în care se construiește, nu se mai păstrează nimic din autenticitatea locului, aici este problema.
Poți să faci o casă superbă, în care să ai condițiile din zilele noastre, dar ea să păstreze aspectul. Și casele din Deltă chiar au un aspect specific. Anul acesta, pe 23 mai, a fost inaugurat muzeul Ivan Patzaichin, de la Mila 23, care este o bucățică de Deltă autentică, prin construcția care a fost făcută, acoperită cu stuf, care păstrează culorile alb și albastru, specifice Deltei. Și are și partea modernă, și turnul.
La parter este și o mică parte din tezaur, în care sunt medaliile importante ale tatălui meu. Și sunt și patru bărci care au fost partenerele tatălui meu de-a lungul vieții. Prima este lotca, apoi o canoe autentică, în care a tras probabil și tata, pentru că bărcile mai meregeau de la unii la alții, plus canoea din furnir și există și o canoe din fibră de carbon, cum erau bărcile pe vremea când era el antrenor. Și desigur canotca, această ambarcațiune care este creată de tata împreună cu Teodor Frolu, vicepreședintele asociației Mila 23.
Nu știu dacă autoritățile trebuie să vină și să-i urecheze pe localnici, cred că e mai important ca localnicii să înțeleagă că aceste lucruri sunt cele care vor aduce și pe viitor turiști în Deltă. Dacă Delta va semăna cu orice loc din România sau din lume, nu va mai fi autentică și oamenii de ce să facă un drum până în Deltă, care este anevoios? De ce să mai vină oamenii la Mila 23, în mijlocul Deltei, dacă același lucru îl pot vedea oriunde?"
Ivan Patzaichin rămâne un model printre canotorii români. De exemplu, Cătălin Chirilă chiar a dezvăluit un moment special.
Beatrice Ivona Patzaichin: "Tata rămâne un model pentru toți cei care vor participa la acest sport și îmi amintesc că, atunci când Chirilă a câștigat prima medalie la Mondialele de la Munchen, chiar a povestit că a simțit nevoia să se uite la cursa tatălui meu de la Munchen și aceasta l-a motivat. Cred că spiritul lui nu poate să îl șteargă nimeni. Ivan este o stare de spirit.
Din punctul meu de vedere, Ivan asta va rămâne, o stare de spirit pe care cu siguranță și cei care l-au cunoscut, și cei care nu au apucat să-l cunoască o pot cunoaște și prin film, și prin ceea ce a realizat el. Iar cei din kaiac cu atât mai mult ar trebui să fie imbibați de starea de spirit Ivan".
Ivan Patzaichin a murit pe 5 septembrie 1971, după ce suferea de o boală gravă. El a câștigat peste 40 de titluri de campion national și peste 30 de titluri balcanice. În 1969 a devenit campion european, iar la Mondiale, a cucerit de opt ori medalia de aur, de şapte ori argintul şi de şapte ori bronzul.
Patzaichin a participat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice, între 1968 și 1984. A luat patru medalii de aur: Mexic 1968, Munchen 1972, Moscova 1980 și Los Angeles 1984 și de trei ori medalia de argint: 1972, 1980 și 1984.
Ca antrenor, Patzaichin a cucerit peste 150 de titluri la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene.
