Înaltul reprezentant al UE pentru politică externă, Josep Borrell, s-a referit sâmbătă la opozantul rus Aleksei Navalnîi de la a cărui otrăvire se împlinesc doi ani şi a cerut eliberarea imediată din închisoare a acestuia, informează EFE, citată de Agerpres.
„UE continuă să condamne în cei mai energici termeni cu putinţă tentativa de asasinare a domnului Navalnîi prin intermediul otrăvirii cu un agent neurotoxic chimic militar din categoria Noviciok. Facem un apel la Federaţia Rusă pentru a-şi îndeplini angajamentul în conformitate cu Convenţiile privind Armele Chimice şi să ancheteze acest fapt cu toată transparenţa şi fără întârziere”, a declarat Borrell, citat într-un comunicat de presă.
UE „îşi reiterează apelul la adresa Rusiei pentru ca aceasta să-şi respecte obligaţiile în virtutea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului”, care include decizia provizorie a Curţii Europene pentru Drepturile Omului prin care se cere punerea imediată în libertate a lui Navalnîi.
UE deplânge îndeosebi „recentele măsuri disciplinare nejustificate” adoptate de autorităţile penitenciare ruse împotriva lui Navalnîi şi face responsabile autorităţile ruse de securitatea şi sănătatea opozantului rus.
Borrell cere Rusiei să coopereze cu Organizaţia pentru Interdicţia Armelor Chimice
Borrell a cerut totodată Moscovei să coopereze deplin cu Organizaţia pentru Interdicţia Armelor Chimice şi a condamnat scoaterea în afara legii a organizaţiei lui Navalnîi şi a birourilor sale regionale, precum şi „continua persecuţie şi încarcerare” a lui Navalnîi şi a membrilor echipei sale.
UE deplânge „războiul nejustificat, neprovocat şi ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei” care „a amplificat represiunea internă” în această ţară şi măsurile împotriva criticilor Kremlinului şi împotriva societăţii civile în ansamblul ei, a mai adăugat Borrell.
Olaf Scholz a pledat ca Nalvanîi să nu fie uitat
La rândul său, cancelarul german Olaf Scholz a pledat sâmbătă ca Nalvanîi - care, după ce a fost otrăvit, a fost tratat în Germania - să nu fie uitat.
„În tot acest timp (cât a fost tratat în Germania - n.r.) am stat de vorbă cu el şi am cunoscut un bărbat curajos, care s-a întors în Rusia, pentru că voia să lupte pentru democraţie, libertate şi statul de drept”, a afirmat Scholz într-o scurtă alocuţiune video.
Cancelarul german a amintit că Navalnîi a fost arestat la revenirea la Moscova şi că în prezent se află într-o închisoare de maximă securitate, după ce a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru fraudă, scrie EFE.
Democraţia şi libertatea erau deja ameninţate în Rusia înainte de începerea războiului împotriva Ucrainei, în februarie, a adăugat Scholz, care este de părere că în prezent situaţia s-a înrăutăţit şi mulţi oameni se tem să-şi exprime public opiniile.
„Din acest motiv este atât de important să ne gândim în aceste zile la Aleksei Navalnîi, care continuă să fie un bărbat curajos şi apără principiile care pentru mulţi cetăţeni şi cetăţene ale Rusiei oferă o bună perspectivă”, a mai spus cancelarul german.
Navalnîi a fost transferat la Berlin, în august 2020, după ce iniţial fusese internat într-un spital din regiunea Omsk (Siberia), unde fusese transportat după ce i se făcuse rău într-un avion care a efectuat o aterizare de urgenţă.
Opozantul rus a primit tratament în clinica universitară berlineză Charité timp de 32 de zile. După o perioadă petrecută în Germania, Navalnîi a revenit în Rusia în ianuarie 2021, unde a fost reţinut imediat ce a aterizat.