La ora actuală, în România, distrugerea dronelor care pătrund ilegal este aproape o misiune imposibilă Asta susțin numeroase voci din cadrul armatei, în frunte cu șeful Statului Major al Apărării. Schimbarea ar putea veni după aprobarea unui nou proiect de lege a apărării, pus decent în dezbatere publică. Actul normativ nu vorbește însă explicit despre doborârea dronelor sau schimbarea procedurilor în vigoare.
Marian Rasaliu, deputat PSD: ”Noua lege sau amendamentele care vor completa tot ceea ce ține de legislația apărării naționale va cuprinde inclusiv doborârea obiectelor neidentificate care survolează spațiul aerian al României.”
Diana Buzoianu, deputat USR: ”Nu face trimitere cu absolut nicio literă și absolut niciun articol la doborârea acestor drone. Proiectul de lege care este astăzi în dezbatere publică nu are niciun fel de prevedere legată de doborârea dronelor.”
Marian Rasaliu, deputat PSD: ”Ceea ce se întâmplă cu accidentele acestea, că mai pică câte o dronă, asta nu înseamnă că statul român nu are capacitatea de a le intercepta. Sunt niște accidente punctuale care se întâmplă și punct.”
Introducerea de noi amendamente în proiectul de lege
În comisia de apărare a Camerei Deputaților au început deja discuțiile pentru introducerea de noi amendamente în proiectul de lege privitor la apărarea națională. Principala temă: doborârea dronelor. Șeful armatei a sesizat opinia publică încă de la sfârșitul anului trecut referitor la vidul legislativ care nu permite doborârea aparatelor de zbor fără pilot, intrate fără autorizație în spațiul aerian românesc.
Aurel Cazacu, analist militar: ”În momentul de față ne permite legea să doborâm o dronă? Ne permite să doborâm, dar din câte știu, nu-i permite unui comandant care o identifică și care are sarcina să o distrugă să ia o decizie proprie pe loc și să o distrugă, ci el trebuie să ia o aprobare. În cazul dronei care poate să zboare câteva minute și apoi să cadă, acest comandant trebuie să ia o decizie în nume propriu.”
Marian Rasaliu, deputat PSD: ”Legea inițială prevede posibilitatea ca noi să putem să acționăm împotriva doborârii de vehicule fără pilot fără niciun fel de problemă. Aici constă completarea legislației în vigoare. De aici s-a pornit.”
La noi în țară, procedura prin care o aeronavă poate fi doborâtă este anevoioasă. Controlorii de trafic aerian stabilesc poziția. Apoi, intervin militarii care transmit instrucțiuni echipajului. Dacă piloții nu răspund sau nu respectă indicațiile, urmează interceptarea. Sunt folosite semnale vizuale pentru atenționarea pilotului.
Când toate încercările rămân fără rezultat, se trage foc de avertisment. Maio este nevoie de o aprobare de la Consiliul Suprem de Apărare, apoi aeronava poate fi doborâtă, spun surse din MApN. Legea care stabilește acest parcurs a fost modificată ultima oară acum două decenii. Jurnaliștii Euronews au încercat să ia legătura atât cu ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, cât și cu șeful statului major al apărării. Nu ne-au răspuns la telefon.