Miniştrii de externe ai unor ţări arabe au discutat despre războiul din Fâşia Gaza dintre Israel şi Hamas în cadrul unor convorbiri la Riad, au informat vineri media saudite, după ce turneul secretarului de stat american Antony Blinken în Orientul Mijlociu a generat speranţe privind un acord asupra unui armistiţiu în Gaza, transmite Reuters.
Netanyahu a respins propunerile Hamas în privința unui armistițiu
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a respins miercuri cele mai recente propuneri ale Hamas pentru un armistiţiu şi întoarcerea ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza, însă Blinken a afirmat că există încă loc de negocieri pentru a se ajunge la un acord.
Ministrul de externe al Arabiei Saudite, prinţul Faisal bin Farhan, a convocat reuniunea de joi de la Riad, la care au participat miniştrii de externe ai Qatarului, Egiptului, Iordaniei, Emiratelor Arabe Unite, precum şi secretarul general al Comitetului executiv al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP), Hussein al-Sheikh, a precizat agenţia de presă saudită SPA.
Miniştrii arabi au subliniat necesitatea de a se ajunge la un armistiţiu imediat şi complet în Gaza şi "importanţa de a întreprinde paşi ireversibili pentru a implementa soluţia celor două state", a adăugat SPA, cu referire la recunoaşterea de către Israel a unui stat palestinian.
Ei şi-au exprimat de asemenea sprijinul pentru agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), după ce 16 ţări şi-au suspendat finanţările pentru agenţie, în urma acuzaţiilor Israelului conform cărora mai mulţi angajaţi ai acesteia au participat la atacul din 7 octombrie pe teritoriul israelian.
Ministrul de externe al Emiratelor Arabe Unite, şeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan, a îndemnat în timpul reuniunii la o intensificare a eforturilor pentru a preveni extinderea conflictului în regiune, a informat vineri agenţia de presă a Emiratelor.