Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Discuție între Emmanuel Macron și Olaf Scholz, despre criza energetică

Emmanuel Macron și Olaf Scholz vor avea în cursul după-amiezii de luni o discuţie prin videoconferinţă despre criza energetică şi solidaritatea europeană pentru a face faţă acestei situaţii, a anunţat Palatul Elysée, potrivit AFP.

Discuția se va referi la situaţia energetică în Europa şi la acţiunile întreprinse deja, atât la nivel naţional, cât şi european, pentru a menţine securitatea aprovizionării, a acţiona asupra preţurilor la electricitate şi a păstra o solidaritate deplină între statele membre', afirmă preşedinţia franceză.

De asemenea, Macron şi Scholz 'vor aborda măsurile complementare ce ar putea fi luate pentru protejarea gospodăriilor şi a întreprinderilor', adaugă Palatul Elysée.

Macron a prezidat vineri un consiliu de apărare ce a avut ca temă mijloacele de a evita tăierile nevoite de gaz şi electricitate la iarnă.

Franţa va putea 'evita măsuri constrângătoare' cu ajutorul 'sobrietăţii şi al solidarităţii europene', mai ales prin schimburi cu Spania şi Germania, a declarat la final ministrul pentru tranziţia energetică, Agnes Pannier-Runacher.

Miniştrii energiei din statele UE se vor întruni la 9 septembrie, într-o reuniune extraordinară, pentru a discuta situaţia.

Comisia Europeană propune plafonarea unei părţi a preţurilor en-gros la electricitate, adoptarea tarifelor reglementate pentru consumatorii cei mai vulnerabili şi întărirea măsurilor stimulative pentru reducerea consumului, indică un proiect consultat de AFP.

Comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a dat asigurări sâmbătă că Uniunea Europeană este 'bine pregătită', datorită depozitării şi măsurilor de economisire, pentru cazul de oprire totală a livrărilor de gaz rusesc.

Duminică, guvernul german a informat că va debloca 65 miliarde de euro în cadrul unui pachet de măsuri în favoarea puterii de cumpărare în contextul crizei energetice.

Gigantul rus Gazprom a anunţat că gazoductul Nord Stream, care leagă Rusia de nordul Germaniei şi care urma să reintre în funcţiune în weekend după o nouă întrerupere de trei zile pentru operaţiuni de mentenanţă, va fi oprit 'complet' până la repararea unei turbine a acestei conducte vitale pentru aprovizionarea europenilor, adaugă AFP.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE